Pensie micșorată cu 6.000 lei după recalculare. Câți alți pensionari sunt în situații similare?

Sursa foto: pexels

Pensie micșorată cu 6.000 lei după recalculare. Câți alți pensionari sunt în aceeași situație dificilă? Oamenii se tem că banii nu le vor ajunge.

După ani de zile munciți în condiții grele, unii pensionari s-au trezit cu o pensie mai mică la recalculare. Unii au avut chiar un șoc deoarece pensia le-a scăzut cu 6.000 de lei și se simt complet neîndreptățiți.

Este vorba de sute de mii de pensionari care, peformula de recalculare, au avut pensie mai mică. Ei încearcă să își găsească dreptatea în instanță susținând că anii – punctajul lunar – grei de muncă sau cei de la grupe ar trebui indexat cu un procent. Vezi mai jos.

Se pare că lacunele din noua lege a pensiilor sunt din ce în ce mai multe și îi aduc pe oameni în pragul disperării. Cei mai afectați de recalculare sunt cei care au muncti ân condiții grele, speciale și chiar cei care au muncit în grupe de muncă. Aceștia, după zeci de ani munciți sub pământ, în condiții greu de imaginat, au parte de tăieri importante de venituri, potrivit noii formule de recalculare.

Legea noua îi avantajează doar pe acei pensionari care au muncit mulți ani de zile – peste 30/35 de ani e ideal – însă nu și pe cei care au ieșit mai repede la pensie din cauza condițiilor grele de muncă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: