Pensii de mizerie pentru badantele românce din Italia. Au ajuns bătaia de joc a sistemului

Sursa foto: Unsplash - wyyz

După două decenii de muncă neîntreruptă în Italia, o badantă româncă descoperă că pensia ei se rezumă la 20 de euro pe an, impozitați. Povestea ei, împărtășită într-un grup online al îngrijitoarelor românce, a stârnit un val de mărturii despre pensii umilitoare.

Postările din grupurile dedicate badantelor românce care lucrează în Italia dezvăluie o realitate dureroasă. După ani întregi de sacrificii, multe dintre ele primesc pensii simbolice, insuficiente pentru a le asigura un trai decent la bătrânețe, arată rotalianul.com.

Româncele care au muncit ani de zile s-au strâns în grupuri și iși exprimă nemulțumirile

Un exemplu elocvent este postarea unei badante într-un grup dedicat îngrijitoarelor românce în Italia, care, după 20 de ani de muncă, reflectează amar: „După o viață de badantă de 20 de ani, o pensie așa mică… Oare a meritat o viață de pușcărie fără gratii?”

La un comentariu unde a fost întrebată câtă pensie ia din Italia, ea a răspuns: „20 de euro pe an și ăia impozitați…”

În comentariile care însoțesc postarea, alte badante își împărtășesc experiențele și pensiile primite din Italia. Sumele variază, în funcție de numărul de ani lucrați și de orele trecute în contracte.

Pensii mici pentru zeci de ani de muncă în Italia

O badantă cu 10 ani de muncă și un contract de muncă de 25 de ore pe săptămână spune că primește o pensie de 138 de euro pe lună. Alta, cu aceeași vechime, dar cu 40 de ore săptămânal, primește 238 de euro. Pentru 16 ani de muncă, cu un program de 54 de ore săptămânal, o îngrijitoare mărturisește că primește 424 de euro pensie. Comentariile scot la iveală sentimentul comun de nedreptate și abandon. Unele femei vorbesc despre sindicate care nu par să ia în considerare situația lor, în timp ce altele își exprimă îngrijorarea că sistemul italian, deși beneficiază de contribuțiile lor, le oferă în schimb pensii „de mizerie”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: