Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a vorbit, la Adevărul Live, despre problemele sistemului de pensii şi a precizat că Guvernul va trebui să găsească bani pentru dublarea alocaţiilor pentru copii. Mai mult, Alexandru a subliniat că ea e de părere că pensii speciale ar trebui să existe doar pentru cei din Armată, la toate celelalte categorii fiind necesar să se ţină cont exclusiv de principiul contributivităţii, chiar şi pentru magistraţi.
”Cred că ne trebuie un moment zero să discutăm de pensii pe principiu de contributivitate. Înţeleg situaţia celor din armată, plecând de la solde. Înţeleg că şi în privinţa poliţiştilor e chestiune similară. De ce nu e special un bibliotecar? Şi el inspiră praf. Vin de la Casele de pensii din Bucureşti şi am văzut că în arhivă era un praf de neimaginat. Cred că toate categoriile, cu excepţia Armatei, ar trebui să se întoarcă la principiul contributivităţii. Avem nişte decizii CCR însă.
Soluţia e aceea de a modifica cadrul legal. Am cerut din decembrie Parlamentului (n.r.- abrogarea pensiilor speciale). Subiectul a fost amânat pentru februarie. Cred că e clar că aceasta e poziţia noastră”, a declarat Violeta Alexandru pentru Adevarul.