Skip to content
Societate

Pensiile se vor mări de la 1 septembrie, promite ministrul propus la Muncă: Aplicăm legea, banii sunt prevăzuţi în buget

Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul va mări pensiile la 1 septembrie conform legislaţiei în vigoare, iar întrebările repetate ale reprezentanţilor PSD pe tema creşterii pensiilor stârnesc teamă populaţiei, a declarat miercuri ministrul desemnat pentru Muncă şi Protecţie Socială, Violeta Alexandru, la audierile din comisiile parlamentare, potrivit Agerpres.

„Eu sunt cât se poate de clară, aplicăm legea, banii sunt prevăzuţi în buget, orice întrebare care se repetă pe această temă nu face decât să inducă în populaţie o stare de îngrijorare cum că lucrurile nu ar fi aşa. Repetând întrebarea, sugeraţi că aş ascunde vreun răspuns. Nu, răspunsul este acesta pe care l-am dat şi data trecută: banii sunt prevăzuţi în buget. Răspunsul meu nu este echivoc, este clar: banii sunt în buget, legea va fi aplicată. Dacă sunt necesare corecţii, vom comunica public dacă sunt necesare, punctual, modificări, dar nu în sensul de a nu respecta creşterea pensiilor începând din toamna acestui an. Cu cât întrebaţi, nu faceţi decât să stârniţi o teamă în populaţie. Răspunsul meu este acelaşi: vom mări pensiile, vom mări salariile, banii sunt în buget, acesta este răspunsul meu de fiecare dată când mă veţi întreba”, a reacţionat Violeta Alexandru la interpelările parlamentarilor PSD.

Ministrul desemnat pentru Muncă şi Protecţie Socială a declarat, după audieri, că la nivelul Guvernului nu există niciun proiect de modificare a legislaţiei în vigoare privind pensiile, care prevede creşterea cu 40% a punctului de pensie de la 1 septembrie 2020.

„Sunt într-o comunicare constantă cu ministrul Finanţelor, cel care urmăreşte evoluţia încasărilor la Buget, modul în care economia reacţionează, inclusiv la schimbările din plan politic, şi anume această situaţie de instabilitate politică, nu am niciun semnal care să mă determine să-mi schimb punctul de vedere şi afirmaţiile publice pe subiectul aplicării legii pensiilor, am prevăzut banii în buget, vor fi creşteri de pensii şi salarii, nu am niciun motiv să fac o altă afirmaţie decât cea pe care o cunoaşteţi. În ceea ce mă priveşte, nu s-a pus în discuţie în echipa guvernamentală propunerea de modificare a acestei legi, dacă se va pune, voi comunica public, dar nu este cazul în acest moment. Eu am o lege, ca ministru al Muncii trebuie să o pun în aplicare, aşa voi face, la momentul creării bugetului am fost implicată pentru ca în buget să apară sumele necesare, banii sunt acolo. Nu s-a pus în discuţie niciun proiect în legătură cu modificarea (legii pensiilor, n.r.)”, a adăugat Violeta Alexandru.

Miniştrii propuşi să facă parte din Cabinetul Cîţu sunt audiaţi, începând de marţi, timp de trei zile, în comisiile parlamentare reunite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *