Skip to content
Politică

Pensionarii vor fi scutiți de la plata datoriilor către stat

Începând de miercuri, pensionarii care au încasat bani în plus de stat, după ce funcționarii Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială au greșit calculele, vor fi scutiți de plata datoriilor.

Potrivit Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din data de 24 septembrie 2014,sumele încasate necuvenit, până la data intrării în vigoare a legii, cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se mai recuperează, informează digi24.ro.

Nu fac obiectul scutirii de la plată şi al restituirii, potrivit prevederilor acestei legi, debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligaţiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activităţi independente.

Aceleași reguli se aplică și părinților care au încasat indemnizație de creştere a copilului în urma unui calcul eronat. Reglementările sunt cuprinse în Legea nr. 126/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014 şi care a intrat în vigoare pe 27 septembrie.

Potrivit acestui act normativ, părinţii care au încasat bani în plus de la stat nu vor trebui să îi mai restituie. Mai mult decât atât, cei care au restituit deja banii statului îşi vor primi banii inapoi. Returnarea se va realiza eşalonat, în termen de 5 ani, începând cu 1 ianuarie 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *