Pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, Prahova, care a ars, marţi, în incendiu murind cel puţin cinci oameni, funcţiona fără autorizaţie de construire, iar cei care o ridicaseră obţinuseră la finalul anului 2020 un certificat de edificare. Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, anunţă că la nivelul judeţului vor începe controale care vor viza existenţa autorizaţiilor de construire, de funcţionare şi a avizelor de securitate la incendiu pentru astfel de unităţi de cazare.
„Eu am plecat acum de la Primărie, la ora actuală, din analiza făcută pe documentele pe care mi le-au prezentat până în acest moment, se pare că există doar un certificat de edificare a construcţiilor eliberat în baza unui raport de expertiză. Acest certificat este dat în anul 2020, spre sfârşitul anului”, a declarat pentru News.ro marţi seară, prefectul de Prahova.
Virgiliu Nanu, fost şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, a explicat ce înseamnă acest document.
„În lipsa autorizaţiei de construire, în baza unei modificări legislative, într-adevăr, se poate elibera un astfel de certificat prin care poţi autoriza acea construcţie. Acum se pun alte întrebări cu privire la existenţa pensiunii ca destinaţie. La momentul anului 2020 nu exista autorizaţia de construire”, a precizat prefectul Virgiliu Nanu.
Acesta anunţă controale la toate pensiunile din judeţ.
„Mâine voi dispune controale la pensiuni în privinţa autorizaţiilor de construire, autorizaţiilor de funcţionare şi, bineînţeles, autorizaţiilor de securitate la incendiu. În funcţie de această analiză pe care o să o am mâine dimineaţă (miercuri – n.r.), vom declanşa controale prin care o să verificăm toate pensiunile şi existenţa acestor autorizaţii”, a precizat prefectul de Prahova.
Conform portalului web al pensiunii, aceasta funcţionează de 10 ani.
„Din dragoste pentru natură şi pentru gastronomia tradiţională, în 2013 am pus bazele Fermei Dacilor, gândită ca un proiect de, şi pentru familie. Din fericire pentru familia dacică extinsă de astăzi, am dimensionat gresit proiectul, putând astfel omeni la un ospăţ, peste 150 de daci. Şi pentru că ospeţele noastre îndestulătoare invită la siestă temeinică, am rânduit cu drag şi atenţie la detalii pentru voi, 21 de odăi, 4 căsuţe suspendate şi 4 colibe dacice, 6 cabane şi 10 Locuri de campare şi parcare pentru maşini si autorulote”, îşi promovau pe internet afacerea proprietarii pensiunii care a ars din temelii, marţi dimineaţă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News