Departamentul Apărării al SUA lucrează la un proiect care vizează desfăşurarea armatei în Chicago, în contextul în care preşedintele Donald Trump afirmă că luptă împotriva criminalităţii, a problemei persoanelor fără adăpost şi a imigraţiei ilegale, anunţă Washington Post.
Pentagonul are în vedere mai multe opţiuni, printre care mobilizarea a cel puţin câteva mii de membri ai Gărzii Naţionale începând din septembrie, relatează ziarul, citând surse oficiale familiarizate cu dosarul.
„Chicago este un haos”, a declarat vineri preşedintele republican jurnaliştilor, ironizând primarul oraşului, un democrat.
„Şi probabil că acesta va fi următorul loc în care vom schimba lucrurile.”
„Nu vom specula asupra operaţiunilor viitoare. Departamentul este o organizaţie de pregătire şi colaborează constant cu alte agenţii la planuri menite să protejeze bunurile şi angajaţii federali”, a anunţat Pentagonul sâmbătă seara.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News