Sibiu: Percheziţii ale Parchetului European. Fraudă cu fonduri Erasmus

Sursa foto: news.ro

Biroul regional Cluj al Parchetului European desfăşoară marţi mai multe percheziţii domiciliare la Sibiu, în cadrul unei anchete vizând o fraudă cu fonduri Erasmus, la Universitatea „Lucian Blaga”, prejudiciul fiind estimat la un milion de euro.

„Biroul Regional Cluj-Napoca al Parchetului Europeabn efectuează astăzi percheziţii domiciliare în judeţul Sibiu, în cadrul unei anchete vizând Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, suspectată de fraudă cu fonduri Erasmus”, anunţă Parchetul european, condus de Laura Codruţa Kovesi, citat de News.ro.

Se presupune că angajaţii universităţii, care erau responsabili cu coordonarea Serviciilor de Relaţii Externe, au întocmit contracte fictive cu diverşi cetăţeni din Asia de Est pentru a primi finanţare pentru două proiecte în cadrul Erasmus+ pentru state partenere.

De asemenea, studenţii, doctoranzii şi personalul didactic din Asia au continuat să apară pe statul de plată a două proiecte de mobilitate Erasmus Mundus, deşi contractele lor se încheiau. Se crede că semnăturile lor au fost falsificate pentru a transfera banii altor persoane.

În total, prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 1 milion de euro.

Conducerea actuală a Universităţii Lucian Blaga cooperează, fiind de fapt care care a depus plângere, determinând declanşarea anchetei.

Percheziţiile domiciliare sunt făcute de zeci de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL