Skip to content
Politică

Percheziții de amploare în Botoșani și Suceava

Procurorii DNA efectuează 16 percheziții în județele Botoșani și Suceava. Potrivit primelor informații, se pare că sunt vizați mai mulți angajați APIA, printre care și directorul.

Potrivit DNA, se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni de corupţie, conexe infracţiunilor de corupţie şi privind obţinerea nelegală de fonduri europene.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni de corupţie, conexe infracţiunilor de corupţie şi privind obţinerea nelegală de fonduri europene.
În cursul zilei de 23 septembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate 16 percheziții domiciliare în locații situate în judeţele Botoşani şi Suceava, dintre care două la sedii de instituții publice, iar restul la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. 

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată într-un comunicat DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *