Poliţiştii şi procurorii fac, luni, percheziţii la mai multe firme, printre care şi societatea SIVECO, într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice, infomrează mediafax.
„La data de 8 septembrie sunt efectuate şapte percheziţii domiciliare pe raza județelor Ilfov și Giurgiu, precum şi a Municipiului Bucureşti, fiind vizate domiciliile suspecţilor şi sediile unor societăţi comerciale„, potrivit unui comunicat emis de Poliţia Capitalei.
10 persoane vor fi aduse la audieri, în funcţie de probatoriul administrat şi de aspectele rezultate în urma percheziţiilor, urmând a fi dispuse măsuri conform prevederilor procesual penale în vigoare.
„În fapt, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, reprezentanţii unei compani producătoare de programe informatice ar fi creat un circuit infracţional format din peste 50 de societăţi comerciale prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro. Din cercetări a reieșit că, în contabilitatea producătorului de soft ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste 3 milioane de euro„, potrivit aceluiaşi document.
La percheziții participă polițiști din cadrul Direcției de Investigarea Fraudelor, precum și de la inspectoratele județene de poliție din Giurgiu și Ilfov. În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R..
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News