Skip to content
Politică

Percheziții de amploare la Primăria Lehliu

" "

Polițiștii din județul Călărași efectuează, joi, șapte percheziții în comuna Lehliu, într-un dosar pentru abuz în serviciu și delapidare, în care sunt vizați funcționari de la Primăria Lehliu. Aceștia ar fi atribuit ilegal contracte de achiziție publică, prejudiciul produs fiind estimat la un milion de lei.

Perchezițiile au loc atât la sediul instituției, cât și la alte trei societăți comerciale și la locuințele a trei persoane suspectate de nerespectarea procedurilor de achiziție publică, informează Mediafax.

" "
" "

„În fapt, persoanele vizate sunt bănuite că, în perioada 2013 – 2014, ar fi atribuit contracte de achiziţie publică fără respectarea prevederilor legale în domeniu. Prejudiciul creat prin comiterea activităţilor ilicite este estimat la 1.000.000 de lei”, arată Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi şi luptătorii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Călăraşi.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *