Percheziții DNA la Primăria Capitalei. Pânișoară: 42 de plângeri penale!

Alexandru Panisoara / PS News

Procurorii DNA au descins marți la Primăria Capitalei în urma unor suspiciuni că angajaţii ar fi emis ilegal autorizaţii de construire şi certificate de urbanism. Au intrat şi în biroul primarului general care a susţinut, însă, că habar nu are de ce l-au căutat procurorii.

Invitat în studioul Puterea Știrilor, Alexandru Pânișoară – urbanist și președinte al Asociației pentru Dreptul Urbanismului (ADU), a vorbit despre această situație. „Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a efectuat un control acum vreo două luni de zile la Primăria Capitalei și a constatat că în perioada martie-mai, Damian Matei, care avea funcția de director general, era sub arhitectul-șef, ar fi semnat, fără drept, 230 de certificate de urbanism și 15 autorizații de construire”, spune președintele ADI.

Pânișoară a anunțat, în direct la Puterea Știrilor, și că pe numele primarului Nicușor Dan sunt formulate peste 42 de plângeri penale, 40 dintre acestea fiind depuse de familii care stau în Sectorul 5 și care de 3 ani de zile nu au curent pentru că edilul Capitalei ar refuza, deși ar fi obligat de instanță, să rezolve această problemă.

„E clar că nu pot fi proiecte vechi, că au tot fost, au tot descins în ultimii ani, s-au tot ridicat dosare, nici nu cred că mai au dosare pe acolo, i-au scăpat de o arhivă. Clar că este ceva legat de noua administrație și probabil noile schimbări de la nivelul aparatului de specialitate, adică arhitectul-șef(…).

Cert este că, într-adevăr, se pare că Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a efectuat un control acum vreo două luni de zile la Primăria Capitalei și a constatat că în perioada martie-mai, Damian Matei, care avea funcția de director general, era sub arhitectul-șef, ar fi semnat, fără drept, 230 de certificate de urbanism și 15 autorizații de construire. Fără drept, pentru că acest atribut aparține exclusiv arhitectului-șef, el îl poate delega, dacă pleacă în concediu, nu poate să lucreze ș.a.m.d.

Ce este grav este că toate aceste acte care s-au emis și au intrat în circuitul civil, adică a ajuns la beneficiari, sunt nelegale pentru că sunt semnate de o persoană fără calitate. Nu auzisem să se fi făcut vreun denunț, știam că s-a sesizat Instituția Prefectului și se făceau niște cercetări, dar într-adevăr, am făcut eu un denunț penal împotriva acestei persoane Damian Matei, cu privire la fals, uz de fals, pe baza constatărilor făcute de Inspectorat de Stat în Construcții, care are această competență de a verifica. Rămâne să vedem. Mi-e puțin greu să cred că DNA-ul s-ar fi mișcat atât de repede în urma unei plângeri penale, de obicei astea durează. La Nicușor Dan sunt peste 42 de plângeri penale formulate de 40 de familii care stau în Sectorul 5 și care de 3 ani de zile nu au curent pentru că Nicușor refuză, deși este obligat de instanță.

Avem deja doi oameni care au decedat acolo, pentru că aveau nevoie de aparate de oxigen și neavând curent electric s-au sufocat. Mai avem o persoană care a făcut un AVC și toate aceste persoane au formulat, fiecare în parte, cu probleme sale de sănătate, plângeri penale. Este aceeași problemă: demnitatea umană. Oamenii aceia stau fără curent electric. Nu știu dacă cineva poate să-și imaginezi ce înseamnă să stai fără curent electric, să nu poți să ai alimente în frigider, să nu poți să speli haine, să nu ai decât un bec și atât, ca și persoanele din azil. Este o un atentat la demnitatea umană care ar trebui protejată prin Constituție”, a declarat Alexandru Pânișoară, la Puterea Știrilor.

Potrivit Gândul.ro, echipele DNA care au fost, marți, la Primăria Capitalei au ridicat dosarele personale ale directorilor Ticu Tinel, Cristea Florin, Matei Damian, Grigoraș Daniel, Ghiță Nicușor, Cercel Dana, Davidoiu Eugen și Pungă Diana. Este vorba de fișele de post și cele de evaluare, de la numire până în prezent.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a numit-o, la începutul anului 2021, pe Diana Pungă – șefa sa de cabinet de la Primăria Generală – în funcția de administrator public al Municipiului București. Anterior, în timpul mandatului Gabrielei Firea, funcția a fost ocupată de Sorin Chiriță.

Diana Pungă are 37 de ani și a fost membru USB (partidul fondat de Nicușor Dan și care s-a transformat, ulterior, în USR).

De asemenea, a fost unul dintre membri activi ai Asociației Salvați Bucureștiul (ASB), fondată de Nicușor Dan în 2008. Această asociație există încă și luptă pentru salvarea patrimoniului construit din București și pentru împiedicarea exceselor urbanistice.

Diana Pungă a absolvit studii umaniste la Universitatea din București și are experiență în principal în marketing și în PR.

Totodată, ea a fost implicată activ în proiectul „Fără penali în funcții publice”, dar și în campaniile electorale ale lui Nicușor Dan, care confirmase  – pentru Libertatea – că Diana Pungă i-a coordonat campania din 2020.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: