Percheziţii în unele judeţe într-un dosar care vizează vânzarea ilegală de cărbune energetic din perimetrul Lighidia

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook / Politia Română

Anchetatorii fac, marţi, patru percheziţii în judeţele Caraş-Severin şi Prahova, dar şi în Bucureşti, într-un dosar care vizează vânzarea ilegală de cărbune energetic din perimetrul Lighidia. Valoarea cantităţii vândute se apropie de 16 milioane de lei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin anunţă, marţi, că s-au făcut 4 percheziţii în judeţele Caraş-Severin, Prahova, dar şi în Sectorul 2 Bucureşti, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, abuz în serviciu şi executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă.

”În fapt, administratorul unei societăţi comerciale nu a evidenţiat în contabilitatea societăţii operaţiunile de comercializare a unor cantităţi importante de cărbune energetic în valoare de peste 15,9 milioane lei, exploatate din perimetrul LIGHIDIA-UAT BOZOVICI şi zonele învecinate, jud. Caraş-Severin, cantităţi care au fost comercializate către mai multe societăţi comerciale şi regii autonome de pe teritoriul ţării”, a transmis sursa citată.

Trei persoane vizate urmează să fie duse la audieri.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: