Percheziţii la Baia Mare, în dosarul care vizează fuga din ţară a lui Cătălin Cherecheş

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook / Politia Română

Poliţiştii din Maramureş au făcut, joi, cinci percheziţii în Baia Mare, în dosarul care vizează fuga din ţară a primarului Cătălin Cherecheş.

”În cadrul cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, privind infracţiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat, favorizarea infractorului şi fals privind identitatea, astăzi, 30 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în municipiul Baia Mare”, a transmis IPJ Maramureş.
Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş şi al Serviciului Criminalistic Maramureş.
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare şi dat în urmărire, a ieşit din ţară în 24 noiembrie, la ora 7.49, înainte de pronunţarea sentinţei, prin punctul de frontieră Petea, sub identitatea unei rude, a anunţat chestorul de poliţie Victor Ştefan Ivascu, şeful Poliţiei de Frontieră. Un poliţist de frontieră este cercetat, iar în cazul lui Cherecheş a fost sesizată unitatea de parchet competentă pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: