UPDATE Percheziții la liderii neo-legionari și finanțatorii lui Georgescu. Ce obiecte interzise s-au găsit

Sursa foto: Politia

UPDATE, ORA 14.01

Forțele de ordine au intervenit sâmbătă dimineață în locuințele unor susținători ai ideologiei legionare, identificând mai multe obiecte vestimentare decorate cu simboluri ale mișcării extremiste.

Simboluri extremiste, mesaje violente, obiecte interzise găsite asupra susținătorilor lui Codreanu

În cadrul unei operațiuni coordonate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, autoritățile vizează comportamentele „illegale manifestate online”, care includ instigarea publicului la infracțiuni sau la ură și violență împotriva unor categorii de persoane definite pe criterii precum etnia, orientarea sexuală sau opțiunile politice, mai ales în contextul actual electoral, potrivit unui comunicat oficial.

Operațiunea comună cu Ministerul Public a determinat desfășurarea a nouă percheziții simultane în diferite localități din țară, în vederea sancționării acestor fapte și eliminării pericolelor asociate extremismului.

„Activitățile operative sunt realizate în șapte dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, incitare la violență, ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, fapta persoanei de a promova în public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, fapta de a promova în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002.

Perchezițiile vizează comportamente ilegale manifestate pe mai multe platforme online și care pot fi împărțite în două categorii:

  • mesaje care incită la violență împotriva unui candidat la alegerile prezidențiale.
  • împotriva celor care susțin un anumit candidat și mesaje care promovează concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase.

În cadrul aceleași operațiuni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a desfășurat 9 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Ilfov, Timiș, Maramureș, Sălaj și Neamț.

Aceste acțiuni au fost efectuate într-o anchetă privind utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, după un incident petrecut pe 30 noiembrie 2024, în localitatea Tâncăbești, județul Ilfov, unde a fost organizată o comemorare a 86 de ani de la moartea liderului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, și a altor 13 membri ai acestei mișcări.

Aproximativ 100 – 150 de persoane au participat la acest eveniment, iar autoritățile cercetează acum infracțiunile legate de acest act de extremism.

UPDATE, ORA 12.26

Mai mulți lideri ai Mișcării Legionare au fost ridicați sâmbătă 7 decembrie de acasă și duși la poliție, pentru audieri. Ancheta vizează fapte de utilizare a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, petrecute pe 30 noiembrie 2024 la Tâncăbești, județul Ilfov.

Printre persoanele duse la audieri se numără Șerban Suru, cel care se autoproclama de mai mulți ani şeful Miscarii Legionare din România. Acesta e cercetat pentru utilizarea in public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, deoarece la evenimentul de la la troiţa lui Corneliu Zelea Codreanu, a purtat uniforma cu însemne legionare şi a efectuat salutul legionar.

În urmă cu 10 ani, Centrul de Monitorizare și Combatere a Antisemitismului în România publica un amplu raport de peste 100 de pagini privind antisemitismul și legionarii din țara noastră, raport realizat în urma unei monitorizări ample din perioada 2009-2014.

În respectivul raport se preciza faptul că ”Șerban Suru neo-fascist, pro-legionar, este liderul grupării intitulate „Legiunea Arhanghelul Mihai – Garda de Fier”. În ciuda aparențelor sale publice, provocatoare, in uniforma legionara, în ciuda faptului că este unul dintre cei mai activi promotori ai neo-fascismului și ai doctrinei legionare, Șerban Suru nu a fost niciodată tras la răspundere pentru activitățile sale ce promoveaza naționalismul-extremist și memoria celor care au comis, în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, crime împotriva poporului român, inclusiv împotriva evreilor români”.

Autoritățile din România, fără reacție timp de 10 ani

La audierile de sâmbătă 7 decembrie au fost aduși printre alții și Florin Dobrescu, vicepreşedintele Fundatiei Ion Gavrilă Ogoranu, care a efectuat salut legionar și nazist în repetate rânduri şi este organizatorul activității de comemorare, dar şi soţia sa, Ioana Dobrescu. Și Florin Dobrescu apărea de acum 10 ani cu detalii și fotografii clare în raportul din 2014 al Centrului de Monitorizare și Combatere a Antisemitismului în România, însă autoritățile române nu au avut reacție în toți acești 10 ani.

Conform raportului din 2014, Florin Dobrescu a ”publicat pe site-ul Buciumul.ro, periodic la Partidulului Totul pentru Țară, un articol în care sunt reproduse colaje menite să asocieze persoana lui Klaus Iohannis cu regimul nazist. Articolul inițial a fost publicat pe data de 18 februarie 2014 și a fost republicat de unele site-uri antisemite între 4 și 7 octombrie 2014, în perioada campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României”. În același raport sunt publicate imagini cu Florin Dobrescu efectuând salutul nazist la o întrunire a legionarilor.

Ioana Dobrescu este și ea o susținătoare a Mișcării Legionare, iar pe pagina sa de Facebook, la profil, are o fotografie cu o icoană reprezentându-l pe Corneliu Zelea Codreanu.

Florin Dobrescu este și vicepreședinte al Asociației Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, asociație oficializată în 2016 la un eveniment la Constanța. În pozele publice de la acel eveniment se poate vedea cum alături de Florin Dobrescu au fost prezenți arhiepiscopul Teodosie, actorul Dan Puric, dar și un alt lider neo-legionar- Eugen Sechila – unul dintre apropiații lui Călin Georgescu. Într-o poză de pe contul de Facebook al lui Florin Dobrescu, Dan Puric apare alături de acesta și la o întâlnire la Fortul 13 Jilava. În altă poză, Florin Dobrescu apare alături de fostul președinte Emil Constantinescu.

Cum a legiferat justiția faptul că ideologia fascist-legionară nu contravine legislației României

Centrul de Monitorizare și Combatere a Antisemitismului în România făcea ample referiri în raportul de acum 10 ani și cum justiția a legiferat faptul că ideologia fascist-legionară nu contravine legislației României.

Conform raportului, Florin Dobrescu preciza public în urmă cu 11 ani: „Prin sentința civilă 20 din 20 iunie 2013 a Tribunalului București, declarată definitivă și irevocabilă prin hotărârea 1302 din 18.09.2014 a Curții de Apel București, într-un alt proces de dizolvare sub acuzatia de FASCISM, Partidul „Totul pentru Țară” a fost absolvit definitiv si irevocabil de acuzatiile de fascism, antisemitism, xenofobie, extremism si activitate contrara ordinii de stat.”

Dobrescu spunea atunci că, în al doilea proces deschis de autorități, „dizolvarea noastră din 6 mai a.c. a fost decisă de instanță nu pentru fascism, ci pentru neîndeplinirea prevederilor art 48 din Legea 14/2003 a partidelor politice, respectiv pentru neobținerea de către noi a minimum 50.000 de voturi la unul din două scrutinuri consecutive. Articol care, conform modificărilor aduse acestei legi în ultimele săptămâni, în Senat și Camera Deputaților, a fost deja abrogat fiind considerat EXCESIV. Pentru conformitate, vă transmitem atașat Sentința nr. 20 din 20.06.2013, definitivă și irevocabilă, prin care am fost absolviți de acuzația de fascism, extrase de pe portalul Tribunalului București cu situația celor doua procese sus amintite, precum și extrase din presă care arată că am fost absolviți de acuzația de fascism.”

În opinia Centrul de Monitorizare și Combatere a Antisemitismului în România, ”prin absolvirea de acuzațiile de fascism, antisemitism și xenofobie, Mișcarea Legionară a fost reabilitată legal. Astfel au fost invalidate declarațiile politice făcute, în repetate rânduri, la nivel guvernamental și prezidențial cu privire la combaterea extremismului, a fascismului și a antisemitismului. În fapt, Justitia a legiferat că ideologia fascist-legionară nu contravine legislației României”.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Inspectoratul General al Poliției Române au demarat o acțiune comună care urmărește sancționarea comportamentelor ilegale manifestate în mediul online, pe diferite platforme de socializare, constând în îndemnarea publicului la săvârșirea unor infracțiuni sau incitarea la violenţă și ură împotriva unor persoane pe motiv că fac parte dintr-o anumită categorie definită pe criterii de etnie, orientare sexuală ori pe motivul exprimării opțiunilor politice în contextul procesului electoral din România.

În acest sens, sunt efectuate nouă percheziții domiciliare în mai multe localități.

Activitățile operative sunt realizate în șapte dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, incitare la violență, ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, fapta persoanei de a promova în public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, fapta de a promova în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002.

Perchezițiile vizează comportamente ilegale manifestate pe mai multe platforme online și care pot fi împărțite în două categorii: mesaje care incită la violență împotriva unui candidat la alegerile prezidențiale sau împotriva celor care susțin un anumit candidat și mesaje care promovează concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, notează adevarul.ro.

În cadrul aceluiași demers, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a efectuat 9 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Timiș, Maramureș, Sălaj și Neamț, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, constând în aceea că, în data de 30.11.2024, în localitatea Tâncăbești, județul Ilfov a fost organizată o comemorare a 86 de ani de la moartea liderului mișcării legionare, Corneliu Zelea – Codreanu și a altor 13 membri ai mișcării, la care au participat aproximativ 100 – 150 de persoane. Cu această ocazie persoanele vizate de anchetă, alături și de alte persoane încă neidentificate, au folosit steaguri cu simboluri ce reprezintă Mișcarea Legionară, au purtat uniforme legionare și au adoptat simboluri specifice, cum este salutul specific Mișcării Legionare. Ulterior, în spațiul public, prin intermediul aplicației Tik Tok, au fost distribuite mai multe videoclipuri cu aspecte de la comemorarea de la Tâncăbești”, potrivit Ministerului Public.

Acțiunile pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităților de parchet și de poliție din întreaga țară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: