Multe companii deținute de statul român continuă să acumuleze pierderi masive, unele chiar dublându-și datoriile de la un an la altul. CFR SA, CFR Marfă, UNIFARM, Metrorex, Termoenergetica și aeroporturile din Constanța și Timișoara se numără printre cele mai îndatorate entități, potrivit datelor publicate de Guvern.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a precizat că România are 1.502 companii de stat, dintre care 83 înregistrează „pierderi istorice”. În acest context, Digi24.ro a analizat lista actualizată a AMEPIP – agenția care monitorizează întreprinderile publice – iar concluziile arată o deteriorare accelerată a situației financiare în mai multe companii-cheie.
UNIFARM – datoriile au crescut de șase ori într-un an
Compania responsabilă de stocurile de medicamente și echipamente medicale a încheiat anul 2024 cu pierderi de 354 de milioane de lei, de șase ori mai mari decât în 2023 (54 milioane). UNIFARM nu a mai raportat profit din 2018.
În ciuda pierderilor, directorul Adrian Dobre a câștigat în 2024 suma de 239.161 lei, echivalentul unui salariu net de aproximativ 20.000 lei pe lună.
CFR SA – pierderi de peste 432 milioane de lei
Compania Națională de Căi Ferate a înregistrat în 2024 pierderi de peste 432 milioane lei. În anul anterior, datoriile au fost cu peste 150 milioane mai mari.
Directorul Alexandru Simu a avut în 2023 un venit net de aproximativ 400.000 lei, adică peste 33.000 lei lunar (peste 6.600 euro).
CFR Marfă – pierderi de 328 milioane lei
Compania a raportat în 2024 pierderi de peste 328 milioane lei, cu circa 97 de milioane peste nivelul din 2023. La Telecomunicații CFR, datoriile aproape s-au dublat: de la 4,9 milioane lei în 2023 la 9,9 milioane lei în 2024.
Metrorex – pe pierdere în ciuda scumpirii biletelor
Metrorex a acumulat în 2024 pierderi de peste 181 milioane lei (36 milioane euro). Directorul companiei are un salariu net de aproape 3.000 euro lunar. Recent, presa a dezvăluit că Metrorex acorda spor de metrou și angajaților care nu lucrează în subteran, ceea ce majora salariile cu până la 40%.
Termoenergetica – 208 milioane lei pierderi
Furnizorul de apă caldă și căldură din București a ajuns în 2024 la pierderi de peste 208 milioane lei, în creștere față de cele 187 milioane înregistrate în 2023. Directorul Adrian Mircea Teodorescu a avut venituri de 257.481 lei în 2024, echivalentul a circa 21.500 lei pe lună (aprox. 4.300 euro net).
Electrocentrale Craiova și aeroporturile din Timișoara și Constanța
Pierderile Electrocentrale Craiova aproape s-au dublat în ultimii doi ani: de la 224 milioane lei în 2023 la 433 milioane în 2024.
Pierderi semnificative apar și la:
-
Aeroportul Internațional Timișoara – 14 milioane lei în 2024
-
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța – 8,8 milioane lei în 2024
Reformele, doar pe hârtie
Deși numeroase guverne au promis reformarea companiilor de stat, datoriile continuă să crească. Actualul Executiv este încă în etapa de „analiză”, iar negocierile pentru tăieri de cheltuieli durează de luni de zile.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat crearea unui grup de lucru care va analiza pentru început 10 companii din Energie și Transporturi.
Statul datorează bani… statului
ANAF a publicat în octombrie o listă cu peste 500 de instituții și companii de stat care au datorii la buget, multe dintre ele fiind primării mici care nu și-au putut acoperi costurile de funcționare sau au mizat pe fondurile primite la rectificările bugetare – bani care nu au mai venit la nivelul anilor trecuți.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News












