Colegiile militare de la noi sunt în căutare de tineri dornici să aibă o carieră în armata română. Adolescenții sunt însă tot mai greu de convins, așa că perioada de înscriere a fost prelungită anul acesta cu două săptămâni.
În total, în cele cinci colegii militare din țară sunt disponibile 861 de locuri destinate absolvenților de gimnaziu din acest an.
Emoțiile examenelor au început deja pentru elevii de clasa a 8-a care își doresc o carieră militară. La colegiile de profil se desfășoară, zilele acestea, probele sportive. Hotărâți să urmeze această cale, tinerii s-au pregătit intens pentru cele două trasee.
Alexandru Unguroiu, candidat: „A fost pur și simplu decizia mea, părinții nici nu au fost de acord la început.”
Marian Unguroiu: „Ne-am gândit la conflicte, asta a fost prima dată, dar el a venit cu multe argumente, că în anumite țări stagiul militar a devenit obligatoriu.”
Anastasia Chițu, elevă: „Ai foarte multe posibilități și foarte multe oportunități la liceul ăsta.”
Disciplina din viața cazonă și un viitor sigur sunt argumentele care i-au convins și pe părinți.
Simona Bădescu, părinte: „E de viitor, eu zic că contează, n-are timp să facă altele, e instruit, curat, n-are timp să facă alte prostii.”
Camelia Nedelcu, părinte: „Cred că e singurul lucru care poate să îi pună în viața normal, sunt prea multe tentații în jurul lor și prea mult haos.”
După probele sportive urmează testele psihologice, apoi cele de cunoștințe, ale căror rezultatele reprezintă 80% din media de admitere. Restul de 20% este dat de evaluarea națională. În toată țara sunt disponibile 861 de locuri în cele 5 colegii militare din Breaza, Alba Iulia, Câmpulung Moldovenesc, Craiova și Constanța.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News