Skip to content
Europa

Permisul sanitar, tot mai întâlnit în Europa. 21 de țări ale UE au impus deja folosirea certificatului la restaurant sau în tren

Tot mai multe țări ale Uniunii Europene impun certificatul sanitar pentru COVID-19. Peste 300 de milioane de astfel de certificate au fost emise pe tot cuprinsul blocului comunitar. Documentul trebuie să ateste că titularul său a fost vaccinat împotriva coronavirusului, sau are un test negativ recent ori este imunizat după o infecție cu SARS COV 2.

Francezii care vor să meargă în restaurante sau baruri, chiar si la terase, vor trebui sa aibă permisul sanitar. La fel și pasagerii care călătoresc cu trenul sau autocarul pe distanțe lungi, precum și cei care merg în centre de bătrâni şi spitale. Permisul sanitar va fi în vigoare până pe 30 septembrie. Noile reglementări au provocat puternice proteste în toată țara.

Protestez față de obligativitatea permisului de sănătate și mai ales față de vaccinarea obligatorie deghizată. Personal, la vârsta mea, nu-mi pasă. Dar pentru fiica mea în vârstă de 18 ani, este exclus. Dacă vor să fie vaccinată, trebuie ca ea să aibă posibilitatea de a alege vaccinul, poate unul tradițional. Dar în ceea ce privește Pfizer, care este încă în faza de testare, nu încape discuție. Și în afară de asta, este o lovitură incredibilă la adresa libertăților noastre fundamentale, așa că nu sunt de acord”, a declarat un protestatar.

La rândul său, Scoția elimină cea mai mare parte din restricțiile anti-COVID. Măsura vine după ce numărul infectărilor zilnice cu coronavirus a scăzut la 1125, după ce cu doar o lună în urmă, numărul acestora depășea patru mii, scrie antena3.ro.

În Statele Unite, numărul infectărilor zilnice a depășit 100.000. Orașul Austin, din statul Texas, a rămas doar cu 6 paturi libere la terapie intensivă. Această situație vine la doar două zile după ce orașul capitală a statului Texas și-a ridicat nivelul de risc la cel mai înalt – 5, din cauza tulpinii Delta.

Acum avem mulți pacienți, mulți pacienți în fiecare zi. Am ajuns iar să depășim capacitatea normală de spitalizare”, a declarat Patricia Darnauer, medic specialist Houston.

În Israel, numărul infecțiilor cu coronavirus a depășit pragul de 3000 în ultimele zile, iar autoritățile pregătesc noi restricții. Asta în condițiile în care aproape 60 la sută din populația țării este vaccinată complet, iar peste 420 de mii de persoane au primit şi a treia doza de vaccin.

Ce am constatat este că au fost tot mai multe infectări și printre vaccinați. Deci, după o vreme a devenit clar că aceasta este o caracteristică a acestui nou eveniment.

La fiecare 10 zile, avem o dublare a cazurilor. Și o dublare a cazurilor severe, de asemenea, a declarat și Ran Balicer,  președintele comisiei de experți COVID-19.

Deja, de săptămâna trecută a fost impusă obligativitatea purtării măștii şi în aer liber şi participarea la evenimente doar cu vaccin sau test negativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *