PSnews

Recent

Persistă haosul legat de salariile medicilor: dublate la unii, micșorate chiar și cu mii de lei la alții

reporterntv.ro

Persistă haosul legat de salariile medicilor: unora le-au fost dublate, în timp ce alții s-au trezit cu ele micșorate chiar și cu mii de lei.

O parte dintre angajații din sistemul sanitar au primit săptămâna aceasta primele salarii după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor, în timp ce alții așteaptă ziua de luni pentru a-și primi leafa. Chiar și după ce primele salarii au venit, printre angajații din sistem domnește în continuare confuzia. Cadre medicale consultate de HotNews.ro spun că există spitale în care salariile s-au dublat, dar, în același timp, există și situații în care, în același spital, sunt înregistrate atât creșteri de câteva sute sau mii de lei, cât și scăderi de până la 3.000 de lei. Ministrul Sănătății admite că salariile a 10% dintre angajații din sistem scad și cere ca tăierile să fie acoperite din fondurile proprii ale spitalelor. O soluție considerată doar una „temporară” de sindicatele din sănătate, din cauza lipsei de fonduri.

Cei mai norocoși angajați din sistem au primit salariile dublate după aplicarea noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor, însă 10% dintre angajații din sistemul sanitar vor avea salariile scăzute, lucru recunoscut vineri oficial de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Un exemplu fericit este Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, unde toate salariile au crescut și nu există niciun angajat care să primească mai puțini bani, după cum a declarat pentru HotNews.ro managerul unității sanitare, medicul Adriana Elena Nica. Managerul spitalului a precizat că s-au făcut numeroase simulări și calcule înainte de acordarea salariilor, pentru ca acestea să nu scadă.

Angajații Spitalului de Urgență Floreasca din București își așteaptă salariile la începutul săptămânii viitoare și nu știu, în acest moment, dacă este vorba despre majorări sau scăderi de venituri, a declarat medicul Rodica Ciolacu pentru HotNews.ro.

În aceeași situație ca Spitalul Floreasca sunt și angajații Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, ei așteptând noile salarii la începutul săptămânii viitoare.

Citiți mai multe AICI.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi