Skip to content
Sănătate

Persoanele fără programare nu sunt primite în unele centre din țară, cu toate că vaccinarea fără programare este permisă din 8 mai, atrage atenția Valeriu Gheorghiță: Nu este firesc

Inquam Photos/George Calin

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiță, atrage atenția că există în țară centre de vaccinare care nu primesc persoane neprogramate în platformă, cu toate că autoritățile au permis vaccinarea prin prezentare directă la centru, fără programare, încă din data de 8 mai. Este o situație care „nu este firesc să se întâmple”, a subliniat Valeriu Gheorghiță.

„Avem semnale că în anumite situații, oamenii nu sunt vaccinați pe motiv că nu au programare în platformă. Oamenii au posibilitatea să se vaccineze fără programare în platformă. Atrag atenția coordonatorilor din centrele de vaccinare și Direcțiilor de Sănătate Publică să asigure vaccinarea celor care doresc să se vaccineze fără programare”, a subliniat Valeriu Gheorghiță.

„Tocmai de aceea cred că o bună informare și comunicare va evita pe viitor astfel de situații, nu cred că este firesc să se întâmple”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *