Skip to content
Politică

Perspectivă inedită asupra confruntării Trump-Clinton: Antiteza stânga-dreapta e depăşită

Citiţi, în cele ce urmează, o perspectivă inedită asupra confruntării dintre candidatul republican, Donald Trump, şi cel democrat, Hillary Clinton. Antiteza stânga-dreapta este depăşită.

In contextul incheierii celor doua conventii nationale ale partidelor americane, echipa Infopolitic a realizat o analiza comparativa a discursurilor sustinute de principalii candidati la alegerile din SUA, Donald Trump si Hillary Clinton in data de 20 iulie 2016, respectiv 28 iulie 2016.

Conventiile partidelor americane evidentiaza o noua diviziune ideologica si politica: nu intre stanga si dreapta, dar intre deschis si inchis, intre incredere si frica. Este mai bine ca imigrantii sa fie bineveniti sau sa fie tinuti in afara granitelor? Este mai utila deschiderea fata de comertul exterior sau este necesara protectia industriilor nationale? Trebuie imbratisata schimbarea culturala sau trebuie combatuta? Acestea sunt conceptele dihotomice care stabilesc noile strategii de comunicare politica in SUA, insa descoperim ca ele incep sa se aplice tot mai pregnant in multe dintre statele europene.

Si in Europa, politicienii „pe val” sunt cei care sustin ca lumea este in general un loc amenintator, iar natiunile intelepte ar trebui sa construiasca ziduri pentru a se proteja de influente externe nefaste (indiferent ca vorbim despre economie sau imigranti) – exemplul Brexit este cat se poate de graitor in acest sens, susţin cei de la Infopolitic.

Din punct de vedere istoric, un sistem multilateral al institutiilor, regulilor si aliantelor a stat la baza prosperitatii mondiale timp de sapte decenii. Acesta a permis reconstructia Europei dupa razboi, a blocat expansiunea comunismului sovietic si, prin conectarea Chinei la economia mondiala, a generat cea mai mare reducere a saraciei de pana acum pentru zeci-sute de milioane de oameni.

Dar 65-70% dintre gospodariile din tarile bogate au observat cum veniturile reale din salarii si de capital au intrat in declin sau au stagnat intre 2005 si 2014, potrivit think-tank-ului McKinsey Global Institute, preluat de Economist. Multi considera ca globalizarea este de vina pentru situatia lor economica, deoarece recompensele globalizarii economice au fost raspandite inegal.

Noul conflict ideologic se manifesta astazi mai ales la nivelul strategiilor retorice utilizate in campaniile electorale. Cei care doresc inchiderea nationala si lupta impotriva globalizarii folosesc de multe ori emotii negative si teama pentru a mobiliza sustinere. De cealalta parte, cei care doresc toleranta, multiculturalism si deschidere gasesc din ce in ce mai greu argumente pacifiste si se vad nevoiti sa promoveze la randul lor politici ferme, poate chiar dure, pentru a face fata in competitiile electorale. Ramane de vazut cine va castiga in final si cine va impune o noua cale mondiala de dezvoltare – si daca aceasta va fi una a deschiderii si globalizarii, ori a inchiderii si nationalismului.

Cu toate acestea, atata vreme cat disputa va fi una emotionala, ne vom confrunta in mod automat cu violenta discursiva, care duce la o lupta intre doua tipuri de frici – iar acest lucru se vede cel mai bine in dezbaterea din cadrul campaniei electorale din SUA. Avem de-a face cu  a) frica fata de un viitor nesigur (cea cu care se lupta Trump, in care publicul tinta este alegatorul alb, cu venituri medii, muncitor)vs b) frica de Trump/lideri precum Trump (cea cu care se lupta Democratii, in care publicul tinta este reprezentat de orice forma de categorie vulnerabila din SUA – femei, afro-americani, latini, imigranti, homosexuali, saraci etc.). Iar discursurile celor doi candidati la alegerile din SUA abunda in elemente care se subscriu conceptului de frica.

Cert este, insa, ca si Romania va intra cat de curand in acest val. Va fi foarte interesant sa urmarim viitoarele campanii electorale din tara noastra, in care mai mult ca sigur vom incepe sa regasim tot mai multe dintre aceste teme dihotomice – mai ales in contextul in care politicienii vor incerca sa compenseze propria erodare in fata electoratului cu o retorica facila, populista, bazata pe sentimente precum frica sau ura, se mai arată în analiza citată.

Analizand discursurile celor 2 candidati, am gasit o serie de teme pe care este foarte posibil sa le regasim curand si in retorica politica autohtona (daca nu cumva le regasim deja):

Teme enuntate de Trump:

  • Sistemul este unul construit impotriva oamenilor de rand;
  • Toti politicienii sunt marionetele Sistemului, doar un om apolitic poate aduce salvarea;
  • Nu ne mai permitem sa fim „politically correct”, mai ales acum cand amenintarile sunt tot mai reale (imigranti, teroristi, saracie etc.);
  • Tema nationalista  – „noi inainte de ceilalti” sau, citandu-l pe Trump: “Americanismul, nu globalismul, va fi credinta noastra”.

Teme enuntate de Clinton:

  • Avem nevoie de oameni cu experienta in fruntea statului, nu de politicieni isterici, demagogi, temperamentali, care nu pot gestiona crize;
  • Uniti suntem mai puternici, dezbinati pierdem;
  • Suntem pe drumul corect, insa stim ca mai avem multe de facut;
  • Mai multa echitate sociala si taxare echitabila – marile corporatii vs oamenii de rand, punctează autorii studiului.

Citiţi AICI întregul material Infopolitic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *