Skip to content
Politică

Perspectivă sumbră în Republica Moldova. Cine ar avea de câştigat în urma anticipatelor

Perspectivă sumbră în Republica Moldova. Cine ar avea de câştigat în ţara vecină în urma alegerilor anticipate.

Într-un status postat, sâmbătă, pe Facebook, co-preşedintele PNL Alina Gorghiu apreciază că desemnarea, vineri, a unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova – actualul ministru al Comunicațiilor Pavel Filip – este „șansa de încheiere a crizei politice de la Chișinău”.

„Sper mult că susținerea anunțată de majoritatea deputaților pentru noul premier desemnat se va traduce cât mai curând în votul Parlamentului pentru el și echipa lui.

Respingerea în Parlament pentru a doua oară a unui nou guvern ar duce – conform legii – direct la alegeri anticipate, care ar avea un singur câștigător: Rusia.

Republica Moldova are nevoie rapid de un guvern plin, care să îmbunătățească economia, să reia relațiile cu FMI și să reconfirme cursul european prin implementarea deplină a Acordului de Asociere R. Moldova – UE.

Suntem și vom fi alături de orice guvern pro-european de la Chișinău”, mai transmite Gorghiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *