Skip to content
Politică

Pesta porcină, de neoprit: noi cazuri în unul din județe

Virusul pestei porcine africane a fost confirmat, vineri, la patru porci dintr-o gospodărie din comuna Negraşi, judeţul Argeş, anunţă Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Acestea sunt primele cazuri de îmbolnăviri din Argeş.

Potrivit ANSVSA, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat, vineri, apariţia virusului pestei porcine africane la patru porci dintr-o gospodărie din satul Negraşi, comuna Negraşi, judeţul Argeş.

Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor din judeţul Argeş s-a întrunit pentru a adopta planul de măsuri privind controlul şi combaterea acestei boli.

„Gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport, precum şi dezinfecţia exploataţiei. În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit o zonă de protecţie pe o rază de 3 kilometri şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului”, arată ANSVSA, într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.

Conform sursei citate, până în prezent nu au fost notificate alte cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate în gospodării sau în exploataţii de tip comercial, din judeţ.

Ancheta epidemiologică este în desfăşurare.

Totodată, ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorităţi, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat la medicul veterinar, DSVSA judeţene sau autorităţilor locale. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

ANSVSA precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social şi economic.

Până joi, numărul focarelor de pestă porcină africană era de 1.062, acestea fiind înregistrate în 276 de localităţi din 17 judeţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *