Bilanţul victimelor cauzate de incendiul care aproape a devastat un oraş pe insula Maui depăşeşte acum 100 de morţi, a anunţat marţi guvernatorul arhipelagului american Hawaii, Josh Green, relatează AFP.
„S-au pierdut 101 de vieţi”, a spus el într-o intervenţie televizată. Oraşul Lahaina, pe coasta de vest a insulei Maui, a fost cuprins de flăcări aproape complet. Mii de clădiri sunt distruse şi multe au fost reduse la un simplu morman de cenuşă.
Fosta capitală a regatului Hawaii, care avea 12.000 de locuitori, îşi numără morţii, iar autorităţile au avertizat deja că bilanţul victimelor ar putea creşte considerabil în următoarele zile, informează agerpres.ro.
Rudele persoanelor dispărute sunt sfătuite să facă un test ADN pentru a ajuta la identificarea cadavrelor, care sunt adesea de nerecunoscut.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News