Skip to content
Constanța Cultura Societate Știri locale

Peste 12.000 de persoane sunt aşteptate la spectacolul de Revelion din Piața Ovidiu

Cancan.ro

Peste 12.000 de persoane sunt aşteptate la spectacolul de Revelion organizat de Primăria municipiului Constanţa în Piaţa Ovidiu, în cadrul căruia vor susţine concerte Damian Drăghici, Sore, Nicoleta Nucă. Nouăzeci de jandarmi vor asigura ordinea publică la acest eveniment. Circulaţia rutieră în zona respectivă a fost restricţionată, iar programul mijloacelor de transport în comun s-a prelungit.

Potrivit reprezentanţilor Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanţa, aproximativ 90 de jandarmi din cadrul grupării, în cooperare cu lucrători de la Poliţia Judeţeană Constanţa, ISU Constanţa vor asigura ordinea şi siguranţa publică în Piaţa Ovidiu din Constanţa, pe timpul spectacolului Revelion 2019, organizat de Primăria municipiului. La acest spectacol se estimează că vor participa peste 12.000 de constănţeni, au precizat reprezentaţii Grupării Mobile de Jandarmi.

Pentru realizarea accesului în condiţii de siguranţă a tuturor participanţilor, traficul auto în zona peninsulară va fi restricţionat luni, de la ora 18.00 până marţi la ora 2.00, astfel: intersecţia străzii Vasile Canarache cu strada Petru Rareş, intersecţia străzii Marcus Aurelius cu strada Sulmona, intersecţia bulevardului Tomis cu strada Traian (zona Lupoaică), intersecţia străzii Traian cu strada Port (zona Poarta 3), zona Poarta 1, intersecţia străzii Traian cu strada Termele Romane, intersecţia străzii C.A. Rosetti cu strada Petru Rareş, potrivit news.ro

De asemenea, luni au fost interzise accesul şi parcarea autovehiculelor în Piaţa Ovidiu, măsură care va fi valabilă până marţi, la ora 2.30.

Riveranilor le vor fi eliberate permise de acces pentru a facilita intrarea acestora în zona afectată de restricţii. Accesul se poate face şi prin prezentarea unui act de identitate.

Jandarmeria Constanţa sfătuieşte persoanele care vor participa la manifestările destinate petrecerii Revelionului să respecte câteva măsuri de siguranţă. Astfel, cei care vor fi prezenţi în zonele publice de desfăşurare a petrecerii sunt rugaţi să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete), să nu aducă la spectacol obiecte pirotehnice interzise de lege şi băuturi alcoolice, să nu arunce cu obiecte către scenă, să nu depăşească limitele decenţei în manifestările comportamentale, să acorde sprijin forţelor de ordine pentru asigurarea ordinii publice şi să ţină cont că manifestările obscene şi cele contra bunelor moravuri sunt sancţionate de lege”, au precizat reprezentanţii Grupării Mobile Tomis Constanţa.

Primăria municipiului Constanţa a anunţat că spectacolul de Revelion va începe la ora 19.00, se va încheia la ora 1.00 şi va fi susţinut de Damian Drăghici, Sore, Nicoleta Nucă, Vanotek şi DJ Slimboy. La miezul nopţii cei prezenţi vor putea admira un foc de artificii.

Municipalitatea le recomandă constănţenilor care vor lua parte la acest eveniment să folosească mijloacele de transport în comun, mijloacele de transport alternative ori să aleagă deplasarea pietonală. În acest fel se vor evita blocajele auto în zona centrală a oraşului.

Mijloacele de transport ale Regiei Autonome de Transport Public Constanţa vor avea un program prelungit în noaptea de Revelion. Liniile 42, 43, 44, 48, 51, 101C vor circula până marţi, la ora 2.00, având cap de linie Poarta 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *