Peste 1,266 milioane de posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în septembrie 2024

Sursa foto: Wikipedia

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în septembrie 2024, de 1.266.808, cu 1.413 mai puţine comparativ cu luna anterioară, peste 63% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES.

Din totalul celor 799.932 de angajaţi din administraţia publică centrală (minus 1.070 faţă de august 2024), 585.494 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (minus 864 angajaţi, comparativ cu luna precedentă).

Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la Ministerul Educaţiei, respectiv 276.393 (minus 572 faţă de august 2024), Ministerul Afacerilor Interne – 123.933 (minus 200), Ministerul Apărării Naţionale – 76.961 (minus 333), Ministerul Finanţelor – 24.548 (minus 53) şi Ministerul Sănătăţii -18.190 (plus 313).

Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 9.268 de posturi (minus 37 faţă de august 2024), în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 44.558 (plus 351), în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 160.612 de posturi ocupate (minus 520).

Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în septembrie anul curent,466.876 de persoane (minus 343 comparativ cu luna anterioară), dintre care 286.732 în instituţii finanţate integral din bugetele locale (minus 486) şi 180.144 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii (plus 143).

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: