Skip to content
Societate

Peste 17 tone de deşeuri din material plastic, depistate la PTF Giurgiu-Ruse

facebook/b1

Peste 17 tone de deşeuri din material plastic, precum şi catalizatori sfărâmaţi şi cauciucuri uzate care nu aveau documente de transfer transfrontalier au fost depistate de poliţiştii de frontieră la PTF Giurgiu în două TIR-uri conduse de cetăţeni bulgari.

„În ziua de 6 mai, la diferite intervale de timp, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două vehicule, un automarfar şi un autoturism conduse de cetăţeni bulgari cu vârste de 40, respectiv 47 de ani. Aceştia transportau conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din diferite materiale. Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor sus-menţionate, poliţiştii de frontieră au solicitat puncte de vedere reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Giurgiu din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, iar în urma verificărilor efectuate a fost constatat faptul că într-unul din mijloacele de transport se afla cantitatea de 16.764 de kilograme deşeuri din materiale plastic, iar în celălalt se aflau cinci sute de kilograme deşeuri de catalizatori sfărâmaţi şi cauciucuri uzate, depozitate în saci din material plastic”, se arată într-un comunicat de presă emis vineri de ITPF Giurgiu.

În cadrul cercetărilor, autorităţile de frontieră au stabilit faptul că primul transport menţionat avea ca destinaţie o societate comercială din Germania, cel de-al doilea urmând să fie descărcat în Olanda.

Pentru întreaga încărcătură transportată, şoferii celor două autovehicule au prezentat documentaţii de notificare pentru circulaţia transfrontalieră care nu erau complete.

În cauză, autorităţile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru cele două mijloace de transport rutiere.

În ultimele trei săptămâni, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au oprit alte cinci transporturi transfrontaliere de deşeuri metalice în cantitate totală de peste 88 de tone, tip praf metalic şi pilitură de alamă pe care doi cetăţeni români şi trei bulgari încercau să le introducă în ţară prin PTF Giurgiu-Ruse fără documente justificative de transport transfrontalier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *