Skip to content
Bihor Știri locale

Peste 27 metri pătraţi – suprafaţa de spaţiu verde pe cap de locuitor în Oradea, potrivit noului Cadastru verde

Oradea

Suprafaţa de spaţiu verde pe cap de locuitor este, în prezent, în Oradea, de 27,37 metri pătraţi, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul adjunct al Direcţiei Tehnice din Primăria municipiului, Adina Popa.

„Conform Registrului Local al spaţiilor verzi din municipiul Oradea elaborat în perioada martie 2020 – octombrie 2021, suprafaţa de spaţiu verde amenajat este de 603 hectare (fără a adăuga suprafaţa de zonă verde aferentă cimitirelor – 60 hectare). Iar populaţia municipiului Oradea, în 2020, conform datelor parţiale de pe site-ul Direcţiei Judeţene de Statistică Bihor, era de 221.413 locuitori. În aceste condiţii, suprafaţa spaţiului verde pe cap de locuitor a crescut la 27,37 metri pătraţi. La nivelul Uniunii Europene a fost stabilit un standard, de 26 metri pătraţi pentru fiecare locuitor, însă creşterea suprafeţei de spaţii verzi este unul dintre obiectivele Programului ‘Oradea, oraş verde’ al primăriei”, a precizat Adina Popa.

Noul „Registru local al spaţiilor verzi din municipiul Oradea” (Cadastrul verde) a fost aprobat recent în şedinţa Consiliului Local. Documentul amplu are un rol important în stabilirea strategiilor referitoare la conservarea şi dezvoltarea reţelei de spaţii verzi.

Datele rezultate în urma centralizării în acest registru arată, comparativ, o creştere a suprafeţelor verzi amenajate de la 510 hectare, în 2011, la 603 hectare, dar o scădere a numărului de arbori şi arbuşti.

Astfel, dacă din registrul realizat în 2011 rezultau următoarele date: 663 hectare suprafaţa inventariată, din care 510 hectare spaţii verzi amenajate, 66 hectare terenuri degradate, 87 hectare cimitire şi 124.914 arbori şi arbuşti, din care 92.278 arbori şi 31.798 arbuşti, situaţia actuală cuprinsă în noul registru se prezintă astfel: 1.678 hectare suprafaţa inventariată, din care un total de 603 hectare spaţii verzi amenajate, 43 hectare terenuri degradate, 60 hectare suprafaţă cimitire şi 97.219 arbori şi arbuşti, din care 87.366 arbori izolaţi şi 9.850 arbuşti.

Prin Programul „Oradea, oraş verde”, primăria vizează creşterea suprafeţei de spaţii verzi, respectiv creşterea procentului populaţiei care are acces la un spaţiu public urban verde la 5 minute de mers pe jos, adică la circa 300 de metri distanţă până la spaţiul public verde.

În cursul acestui an, suprafeţele verzi amenajate se vor extinde cu 4,55 hectare, fiind în curs de finalizare Coridorul verde din strada Daliei, în cartierul Grigorescu, în suprafaţă de 2,8 hectare, în execuţie un parc în cartierul Tineretului, de 1,5 hectare şi se află în achiziţie publică două obiective de investiţie: proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a parcului Petofi, respectiv amenajarea unei zone verzi cu facilităţi de agrement (0,25 hectare) pe strada Rectorului, în cartierul Episcopia.

Tot în acest an, Primăria Municipiului Oradea a demarat etapa de proiectare pentru o serie de nouă zone verzi cu facilităţi de agrement ;i sport în diferite locuri din oraş.

În următorii ani vor intra în modernizare/reabilitare parcurile mari şi vechi din municipiul Oradea: Parcul 1 Decembrie, Parcul I.C.Brătianu, Parcul Libertăţii, Parcul 22 Decembrie şi parcul din Şanţul Cetăţii.

Conform normelor europene, suprafaţa spaţiilor verzi pe cap de locuitor trebuie să fie de minimum 26 de metri pătraţi. Normele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) sunt şi mai stricte, prevăzând un minim de spaţii verzi pe cap de locuitor de 50 de metri pătraţi. În momentul aderării României la Uniunea Europeana (UE), oraşele şi municipiile din România nu se încadrau în normativul european, având o medie de 17,5 metri pătraţi pe cap de locuitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *