Skip to content
Social Știri

Peste 28.800 de locuri de muncă disponibile. Care sunt cele mai căutate posturi

Peste 28.800 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, anunţă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Cele mai multe oferte sunt pentru agent de securitate şi lucrător comercial.

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele ANOFM, sunt disponibile 28.870 de locuri de muncă.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (2.945), lucrător comercial (1.235), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (920), paznic (893), muncitor necalificat în industria confecţiilor (856), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie (715), manipulant mărfuri (689), ucenic (665), confecţioner-asamblor articole din textile (648), şofer autocamion/maşină de mare tonaj (505), scrie News.ro.

Din numărul total al locurilor de muncă, 1.371 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate, programator, manager, medic, contabil etc), 16.000 pentru persoanele cu studii liceale, postliceale, profesionale, restul locurilor de muncă fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale saufără studii, arată ANOFM.

Oferta locurilor de muncă la nivel naţional poate fi consultată pe site-ul ANOFM (www.anofm.ro), la secţiunea Persoane fizice/Locuri de muncă vacante. În ceea ce priveşte locurile de muncă la nivel judeţean, aceste informaţii pot fi vizualizate pe pagina de internet a fiecărei agenţii pentru ocuparea forţei de muncă judeţene/municipale sau la sediul acestora.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *