Skip to content
Societate

Peste 380 de curse, întârzieri mai mari de 30 de minute, pe Otopeni, în săptămâna 8-14 septembrie. Câte zboruri au fost anulate

bucharestairports.ro

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă, joi, că peste 380 de curse au înregistrat întârzieri mai mari de 30 de minute, pe Aeroportul ”Henri Coandă” Bucureşti, în săptămâna 8-14 septembrie. În acelaşi interval, 191 de zboruri au fost anulate.

”În intervalul 8-14 septembrie, pe Aeroportul “Henri Coandă”, 638 zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, cu 73 mai puţine faţă de săptămâna anterioară”, a transmis, joi, CNAB, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că aproape jumătate dintre curse, respectiv 297, au avut drept cauză întârzierea sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor.

”Cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat, în ordine, la Wizz Air (223 de zboruri), Tarom (108) şi Ryanair (99). În acelaşi interval de referinţă, un număr de 191 zboruri au fost anulate, 151 dintre acestea fiind ale companiei Blue Air (care şi-a suspendat operarea începând cu 6 septembrie a.c.) iar 10 ale companiei Wizz Air”, anunţă compania, informează news.ro.

În intervalul 8-14 septembrie 2022, pe AIHCB au fost operate 2098 zboruri, dintre care 1.833 regulate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *