Skip to content
Societate

Peste 4 milioane de apeluri false la 112 în 2020, în România

koolnews.gr

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) susține că numărul 112 a fost apelat în 2020 de 4,4 milioane de ori din greșeală, pentru a cere informații, pentru a face farse ori pentru adresa injurii.

Operatorii STS au preluat, anul trecut, peste 10 milioane de apeluri, în medie, în mai puțin de 4 secunde”, au transmis reprezentanții STS, duminică, printr-o postare pe Facebook.

Aceștia susțin că media europeană este sub 12 secunde.

Conform reprezentanților STS, pentru ca fiecare persoană care sună la 112 să primească ajutor cât mai repede, operatorii STS transferă urgențele către dispecerii agențiilor de intervenție – Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție, Jandarmerie sau Salvamont.

De 4,4 milioane de ori, a fost apelat numărul unic de urgență, în 2020, din greșeală, pentru a cere diverse informații, pentru a face farse ori a aduce injurii”, se mai arată în postare.

Serviciul de urgență 112 asigură preluarea apelurilor de urgență de la cetățeni și transmiterea acestora către agențiile specializate de intervenție (Ambulanță, SMURD, Poliție, Pompieri, Jandarmerie, Salvamont), în vederea asigurării unei reacții imediate, uniforme și unitare pentru soluționarea urgențelor.

Serviciul de urgență 112 este furnizat de Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU). Administratorul SNUAU este Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

SNUAU este compus din centre unice pentru apeluri de urgență, dispecerate integrate de urgență și dispecerate de urgență ale agențiilor specializate de intervenție. Atât centrele unice pentru apeluri de urgență, operate de STS, cât și dispeceratele de urgență ale agențiilor specializate de intervenție sunt organizate la nivelul fiecărui județ. Centrul 112 București-Ilfov recepționează apelurile efectuate din București și din județul Ilfov.

112 este numărul unic pentru apeluri de urgență, disponibil în toată țara, ce poate fi apelat din toate rețelele publice de telefonie.

Apelurile sunt preluate 24/7 de operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență 112 și, în funcție de tipul urgenței, sunt transferate apoi către dispecerii agențiilor specializate de intervenție, care realizează un interviu pe domeniul de competență, alocă și alertează echipajele din teren.

Apelurile pot fi preluate și procesate în mai multe limbi de circulație internațională și în limbile minorităților naționale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *