Skip to content
Sport

Peste 40.000 de oameni cer reluarea căutărilor avionului în care se afla Sala

O petiţie pentru ca poliţia din Guernsey să reia căutările avionului în care se afla fotbalistul Emiliano Sala, dispărut la începutul săptămânii, a fost semnată de peste 40.000 de persoane.

“Reluarea căutărilor legate de dispariţia lui Emiliano Sala şi a pilotului avionului” este titlul petiţiei care a fost lansată în urmă cu 14 ore, adresată poliţiei Guernsey. “Clubul şi suporterii cer cu tărie să continue căutările pentru găsirea lui Emiliano Sala şi a pilotului, pentru familiile şi pentru apropiaţii lor”, se menţionează pe pagina petiţiei lansate de Adrien Bonnet pe platform change.org.

" "

În 14 ore, au semnat petiţia 42.323 de persoane.

David Barker, reprezentant al căpităniei Guernsey, a anunţat, joi, încetarea căutărilor avionului dispărut la începutul săptămânii, în care se afla şi fotbalistul Emiliano Sala. Barker a precizat că în acest moment şansele ca persoanele care erau în avionul dispărut să fi supravieţuit sunt foarte mici şi că, deşi căutarea nu mai este activă, cazul rămâne deschis, scrie News.ro.

Avionul de tip Piper Malibu, în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala, a fost dat dispărut, luni seară, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat sâmbătă, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.

 

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *