Skip to content
Siguranța cetățeanului

Peste 5.600 de oameni amendați în prima zi de carantină în România. Au fost aplicate amenzi de peste 7 milioane de lei

Inquam Photos / George Calin Inquam Photos / George Calin

Peste 5.600 de oameni au fost amendați de către autorități miercuri, în prima zi de instituire a carantinei în România, ei nerespectând restricțiile impuse prin ordonanța militară 3.

Conform Poliției Române, în urma acțiunilor desfășurate miercuri, începând cu ora 12.00, polițiștii au depistat 5.621 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate amenzi în valoare de 7.404.297 de lei.

Ordonanţa militară nr. 3 emisă marți seară de autorități și care extinde restricțiile de circulație în România, în condițiile stării de urgență din cauza pandemiei de coronavirus, a intrat în vigoare de miercuri la ora 12.00, scrie hotnews.ro.

Practic, s-a instituit carantina pe teritoriul țării, românii nemaiputând ieși din case nici pe timpul zilei, cu unele excepții. Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vor putea părăsi locuințele doar între orele 11.00 și 13.00, de asemenea, cu excepţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *