Peste 500 de permise au fost reţinute de către poliţiştii rutieri, în ultimele 24 de ore

Poliţie / Facebook
Sursa foto: Poliţia Română

Poliţiştii rutieri au reţinut, în ultimele 24 de ore, 525 de permise de conducere, dintre care 37 pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar şapte şoferi au fost prinşi drogaţi. De asemenea, poliţiştii au aplicat peste 7.000 de amenzi, în valoare de peste două milioane lei.

„La data de 28 iulie a.c., poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 301 acţiuni şi au intervenit la 2.841 de evenimente, dintre care 2.415 au fost sesizate de cetăţeni prin 112”, precizează Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

De asemenea, au fost depistate 22 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

În urma activităţilor, au fost sesizate 794 de infracţiuni, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 60 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 7.803 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.910.800 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 84 de  infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 525 de permise de conducere, dintre care 202 pentru viteză, 37 pentru alcool şi 7 pentru droguri, mai indică sursa citată.

Totodată, au fost retrase 234 de certificate de înmatriculare.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: