Skip to content
Europa

Peste 63% dintre alegători au votat deja în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa

Twitter

Aproximativ 63,23%,dintre francezii cu drept de vot s-au prezentat la urne în Franţa, duminică, până la ora locală 17.00 (18.00, ora României), în turul doi al alegerilor prezindeţiale, în care se în fruntă şeful în exerciţiu al statului Emmanuel Macron şi reprezentanta extremei drepte marine Le Pen, mai puţini cu peste două puncte procentuale faţă de scrutinul din 2017 (65,30%), anunţă Ministerul francez de Interne, relatează AFP.

Acest nivel este mai mic cu două puncte procentuale faţă de cel al participării la vot în primul tur (65,00%), la 10 aprilie.

Observatorii din toată lumea urmăresc îndeaproape dacă eforturile concertate din ultimii ani ale rivalei lui Emmanuel Macron, lidera extremei drepte Marine Le Pen, de a-şi îmbunătăţi imaginea şi de a atrage electoratul se vor putea traduce printr-o schimbare politică majoră, ce ar fi resimţită în întreaga lume, notează DPA, potrivit Agerpres.

Rata de participare la scrutinul din 10 aprilie a fost de 73.69%, ceea ce înseamnă un absenteism de 26,31% dintre alegători, cel mai ridicat pentru un prim tur al prezidenţialelor după nivelul consemnat în 2002, de 28,4%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *