Peste 7.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a înscrişi la examen au absentat la proba la Matematică

Sursa: X

Peste 7.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a înscrişi la Evaluarea Naţională au absentat, joi, la proba la Matematică, anunţă Ministerul Educaţiei. Vineri va avea loc ultima probă, cea la Limba şi literatura maternă.

La a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale a absolvenţilor de clasa a VIII-a, cea la Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe, anunţă Ministerul Educaţiei.

Au absentat 7.454 de absolvenţi (4,9%), transmite News.ro.

Nu s-au înregistrat eliminări din examen.

Subiectele şi baremele de corectare au fost publicate de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, la ora 15:00.

Vineri va avea loc ultima probă, cea la Limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afişate în 3 iulie, până la ora 14:00, iar contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Elevii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afişate în 9 iulie.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: