Economia americană a cunoscut o nouă săptămână în care mai mult de două milioane de americani au depus cereri pentru ajutoare de şomaj, ceea ce duce numărul total al noilor cereri pentru alocaţii de şomaj depuse de la mijlocul lunii martie în SUA la peste 40 de milioane, transmite AFP, citată de agerpres.
Departamentul american al Muncii a informat joi că 2,12 milioane de persone au solicitat pentru prima dată o alocaţie de şomaj în săptămâna 10-16 mai, mai puţin faţă de o cifră revizuită de 2,446 milioane în săptămâna anterioară, dar totuşi mai mult decât estimau analiştii (1,9 milioane).
În total, de la oprirea brutală a economiei americane la mijlocul lunii martie, după introducerea măsurilor de izolare pentru a opri răspândirea virusului, peste 40,7 milioane de persoane au depus cereri pentru acordarea de ajutoare de şomaj. Însă numărul de cereri pentru ajutoare de şomaj este într-o continuă scădere, după ce în ultima săptămână a lunii martie a atins un record istoric de 6,8 milioane de cereri.
USRPLUS și-a dat arama pe față: alianța nu este interesată de suferința românilor din spitale
PLUS începe atacul la Nicușor Dan pe tema spitalelor bucureștene: cere rapoarte de la primar, deși responsabil este vicele de la PLUS
”Adio, Vlăduț, adio, Magicianule!” Silviu Mănăstire salută debarcarea lui Vlad Voiculescu: E un act de curaj să recunoști că ești prost. VV nu a înțeles!
Florin Cîţu, desemnat ministru interimar al Sănătăţii în locul lui Vlad Voiculescu
Scandalurile provocate de Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății: zeci de morți într-un mandat de 4 luni
De asemenea, Departamentul american al Muncii a dat publicităţii o nouă estimare cu privire la evoluţia Produsului Intern Brut în primul trimestru al acestui an. Conform acestei estimări, PIB-ul SUA a înregistrat o cădere de 5% în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, o contracţie puţin mai gravă decât cea de 4,8% anunţată iniţial. Aceasta a fost prima cădere trimestrială a PIB-ului înregistrată de SUA după criza financiară mondială din 2008.
Potrivit Universităţii Johns Hopkins, Statele Unite au depăşit miercuri pragul de 100.000 de morţi înregistrate din cauza noului coronavirus, un bilanţ net superior celorlalte ţări ale lumii. SUA au înregistrat până prezent circa 1,7 milioane de cazuri de COVID-19, dintre care aproape 385.000 de persoane au fost declarate vindecate, potrivit acestei universităţi americane. Numărul real al deceselor şi contaminărilor este însă mult mai ridicat, sunt de părere experţii.