Skip to content
Coronavirus

Peste jumătate din pacienţii diagnosticați cu coronavirus din Hunedoara, s-au vindecat

Mai mult de jumătate dintre hunedorenii diagnosticaţi cu virusul Covid 19 au fost declaraţi vindecaţi, în urma tratamentului primit la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara.

Sâmbătă, 21 martie, Prefectura judeţului Hunedoara a anunţat că situaţia epidemiologică a judeţului Hunedoara se prezintă astfel: 12 pacienţi vindecaţi şi externaţi din cei 23 confirmaţi pozitiv de la începutul monitorizării.

" "

55 de persoane sunt în carantină, iar 1.167 persoane aflate în izolare. În judeţul Hunedoara sunt înregistrate două dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Numărul amenzilor aplicate pentru nerespectarea condiţiilor de izolare este 12,  în valoare totală de 134.000 lei.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Hunedoara au misiuni 24 de ore din 24, în toate localităţile din judeţ unde se află persoane în izolare sau în carantină, pentru a verifica modul în care sunt respectate condiţiile în astfel de situaţii, a informat Prefectura Hunedoara, potrivit adevărul.ro

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *