Peter Magyar anunță când ar putea fi reluate livrările de petrol rusesc prin conducta Drujba

Sursa foto: Captură video

Viitorul premier al Ungariei, Peter Magyar, a declarat că livrările de petrol rusesc prin conducta Drujba ar putea fi reluate încă de săptămâna viitoare.

Magyar a primit informații în acest sens din partea lui Zsolt Hernadi, directorul grupului petrolier maghiar MOL. Acesta urmează să se deplaseze în Rusia pentru a discuta despre viitoarele livrări, relatează Bloomberg.

„Vor discuta despre mai multe aspecte și vor discuta cu siguranță despre faptul că nu este suficientă repunerea în funcțiune a conductei, deoarece este nevoie și de petrol. Vor trebui să discute dacă Ungaria se poate aștepta la un aprovizionare neîntreruptă cu petrol, în ciuda evenimentelor actuale”, a spus Magyar, potrivit Reuters.

Informația vine în contextul în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat săptămâna aceasta că până la sfârșitul lunii aprilie, conducta Drujba va fi operațională.

Conducta a fost ținta unui atac rusesc la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, motiv pentru care aprovizionarea a fost întreruptă.

Citeşte mai  mult aici.

Autor

  • Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: