Péter Szijjártó anunţă eşecul noii runde de discuţii cu Ucraina pe tema învăţământului pentru minorităţi

Péter Szijjártó
Sursa foto: Péter Szijjártó

Grupul de lucru comun privind educaţia, înfiinţat de guvernul ungar şi cel ucrainean, s-a reunit din nou, dar poziţiile nu s-au apropiat semnificativ, iar Ungaria continuă să insiste asupra restabilirii depline a drepturilor pierdute de minoritatea maghiară din Ucraina, a declarat, joi, la Bruxelles, Péter Szijjártó, ministrul maghiar al afacerilor externe, relatează MTI.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE ungar, ministrul a declarat, într-o conferinţă de presă care a urmat reuniunii Consiliului NATO-Ucraina, că rămâne nerezolvată disputa serioasă pe care Budapesta o are cu Kievul cu privire la drepturile comunităţii maghiare din Ucraina.

„Insistăm asupra faptului că Ucraina trebuie să redea comunităţii maghiare drepturile pe care le-a avut deja în urmă cu nouă ani, drepturi care reprezintă o garanţie, astfel încât comunitatea maghiară să îşi poată păstra identitatea prin utilizarea limbii materne în sistemul de învăţământ, în cultură, în administraţia publică şi chiar în mass-media”, a explicat şeful diplomaţiei ungare.

„Nu ne vom mulţumi cu mai puţin de atât, iar partenerii noştri ucraineni ştiu acest lucru, chiar dacă uneori se prefac că nu ştiu”, a adăugat ministrul.

În acelaşi timp, Péter Szijjártó a afirmat că este o veste bună faptul că, săptămâna viitoare, grupul comun de lucru din domeniul educaţiei se va reuni din nou, iar liderii grupului se vor întâlni şi separat, şi speră că acest lucru va aduce mai aproape procesul de refacere a drepturilor pierdute.

Szijjártó a mai vorbit şi despre faptul că, din cauza demonstraţiilor fermierilor şi a blocajelor rutiere în Polonia, comerţul la graniţa dintre Ucraina şi Polonia, lungă de peste 500 de kilometri, a devenit practic imposibil, punând şi mai mare presiune pe graniţa ungaro-ucraineană, lungă de 136 de kilometri. Ministrul a anunţat că luni, ambasadorul Ungariei la Kiev va semna un acord pentru deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei între Nagyhódos şi Velyka Palad’, aşa cum solicită de mult timp maghiarii din Ucraina Subcarpatică.

„În plus, vom permite camioanelor goale să treacă graniţa prin punctul de trecere Beregsurány, ceea ce va reduce în mod semnificativ aglomeraţia de la punctul de trecere Záhony şi va diminua problemele pentru companiile ungare care se bazează, de asemenea, pe aprovizionarea din Ucraina”, a precizat Péter Szijjártó.

Сiteste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: