Reprezentanți ai Guvernului au purtat discuții informale cu compania Pfizer/BioNTech chiar înainte de decizia recentă a Tribunalului de la Bruxelles. Acesta a dispus ca România să plătească 600 milioane euro pentru vaccinurile anti-COVID comandate, dar anulate ulterior.
În cadrul acestor discuții, Pfizer s-a arătat disponibilă să ofere alte medicamente în schimbul vaccinurilor. Este dispusă chiar să renunțe la penalități, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale.
Tribunalul de primă instanță de la Bruxelles a anunțat la 1 aprilie că România a fost condamnată să plătească 600 milioane euro, ca sold restant, către grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech pentru vaccinurile anti-COVID comandate, dar anulate ulterior.
Guvernul avea informații cu privire la o decizie nefavorabilă României în procesul pentru vaccinurile COVID comandate și neachitate, iar o discuție cu privire la situația creată s-a purtat la Palatul Victoria, într-o ședință de guvern desfășurată înaintea comunicatului de la 1 aprilie al Tribunalului de la Bruxelles, arată sursele citate.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









