Skip to content
Economie Societate

Piaţa imobiliară în 2019: Ritmul de creştere a preţurilor de pe piaţa rezidenţială a accelerat faţă de anul trecut. Locuinţele, cu 7% mai scumpe

news.ro

Ritmul de creştere a preţurilor de pe piaţa rezidenţială autohtonă a accelerat faţă de anul trecut astfel că, la nivelul trimestrului al patrulea din 2019, locuinţele (atât apartamente, cât şi case) sunt cu 7% mai scumpe decât în urmă cu un an, potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro.

Spre comparaţie, în perioada similară din 2018, diferenţa de preţ la 12 luni se situa la 5,3%, scrie News.ro.

”Evoluţia a fost diferită atât în funcţie de oraş, cât şi în funcţie de segmentul analizat: în Capitală, ritmul de creştere a preţurilor s-a dublat comparativ cu 2018 pe piaţa veche, însă s-a menţinut relativ constant pe cea nouă; în restul ţării, avansul este de peste două ori mai mare pe segmentul vechi şi, respectiv, de aproape cinci ori mai mare pe segmentul nou. Astfel, locuinţele vechi au consemnat un plus de 9% în Bucureşti, faţă de 6% în restul ţării; unităţile locative nou-construite, pe de altă parte, s-au apreciat cu 8% în Bucureşti şi, respectiv, cu 10% în restul ţării. Spre comparaţie, în ultimul trimestru din 2018 locuinţele vechi erau cu 4,6% mai scumpe în Capitală şi, respectiv, cu 2,6% în rest, iar cele noi erau cu 9% mai scumpe în Bucureşti şi cu 2,1% în restul ţării”, explică Daniel Crainic, directorul de marketing Imobiliare.ro.

Important de menţionat ar fi că accelerarea ritmului de creştere a preţurilor locuinţelor este contrabalansată de majorarea salariilor. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,6% în ultimul an, de la 2.720 de lei (în octombrie 2018), la 3.116 lei (în octombrie 2019). În construcţii, salariul mediu net a fost 3.036 lei, faţă de 2.033 de lei anul trecut.

”Pe tot parcursul lui 2019, preţul mediu solicitat pentru un apartament vechi cu două camere situat în zona centrală şi semicentrală a Bucureştiului s-a situat la aproximativ 77.000 de euro, faţă de 74.000 de euro în 2018. Spre comparaţie, o locuinţă similară, dar situată la periferie, a putut fi achiziţionată cu 61.000 de euro, în creştere de la 59.000 de euro. Diferenţa între cele două tipuri de proprietăţi s-ar situa, aşadar, la 16.000 de euro (în creştere de la 15.000 de euro)”, se arată în comunicat.

Pe de altă parte, bugetul necesar pentru a face un upgrade de la periferie spre zona centrală şi semicentrală a Capitalei este semnificativ mai mare pe segmentul nou: este vorba, mai exact, despre o diferenţă de 40.000 de euro, faţă de 30.000 de euro anul trecut. Astfel, un apartament nou cu două camere a putut fi achiziţionat, în 2019, cu o medie de 93.000 de euro în zona centrală şi semicentrală, în creştere de la 82.000 de euro în 2018. Preţul mediu solicitat pentru un apartament nou la periferie s-a menţinut, însă, la un nivel relativ constant, anume 53.000 de euro (faţă de 52.000 de euro anul trecut).

”În 2019, cererea de locuinţe din marile oraşe s-a revigorat uşor faţă de anul anterior, ajungând la 470.000 de potenţiali cumpărători (faţă de 460.000 în 2018). Un fapt interesant este că, în ciuda acestei tendinţe, cei interesaţi de achiziţia unei asemenea proprietăţi par să fie mai relaxaţi decât în 2018 când vine vorba de închiderea tranzacţiilor: perioada medie de vânzare s-a majorat, în marile oraşe, de la 67 la 93 de zile pe segmentul apartamentelor şi, respectiv, de la 147 la 193 de zile pe cel al caselor şi vilelor”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *