Skip to content
Politică

Piața muncii din România – cele mai bune performanțe din ultimii 30 ani

ziardebistrita.ro

PSD a reușit să îmbunătățească spectaculos situația de pe piața muncii, urmare a aplicării consecvente a programului său de guvernare.
Astfel, numărul salariaților din economie este la maximul ultimelor două decenii – peste 5,3 milioane.
Practic, s-au creat câte 412 noi locuri de muncă, în fiecare zi a celor doi ani și ceva, de când coaliția PSD-ALDE a preluat guvernarea țării.
Remarcabil este că peste 80% din creșterea numărului de salariați a avut loc în sectorul privat al economiei.
Firesc, somajul a coborât la minime istorice, de la 5,4%, în decembrie 2016, la 3,19, în martie 2019, potrivit Eurostat.
Efectiv, România a ajuns să aibă cea mai mică rată a șomajului din UE, aproximativ la jumătate față de cea din țările zonei euro.
Această performanță se adaugă altor recorduri europene reușite de guvernarea PSD: cea mai mare creștere economică din UE – de 6,9%, în 2017, cele mai mari producții europene, la porumb și floarea soarelui, în 2017 și 2018.
Dar cea mei importantă și spectaculoasă îmbunătățire este în privința creșterii salariilor și implicit a puterii de cumpărare.
Fondul total de salarii din România ( privat și stat) a atins maxime istorice – 81 de miliarde de euro, în 2018, în creștere cu 21 de miliarde de euro, față de 2016. Aproximativ 73% reprezintă salarii plătite în sectorul privat al economiei.
Sunt date și fapte oficiale, recunoscute internațional, care aruncă-n derizoriu propaganda antiPSD făcută de Iohannis și PNL-USR-PLUS privind o așa-zisă ”eșuare” a guvernării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *