În săptămâna care s-a încheiat la 3 aprilie, livrările americane de porumb către Spania au fost cele mai mari din ultimii 30 de ani, indică un raport al Departamentului pentru Agricultură al SUA. Vârful vine în contextul unei cereri neobișnuit de mari din partea Spaniei de la începutul acestui an comercial, cu debutul în septembrie 2024, pe fondul ofertei insuficiente din partea celorlalți furnizori tradiționali ai Spaniei, printre care și România.
„Deficitele persistente de cereale furajere din Spania și insuficiența aprovizionării concurenților au condus la o cerere puternică pentru comerțul cu porumb american în 2024/25 (septembrie – august) care nu se preconizează că va persista”, se arată în raport.
Potrivit datelor autorităților de la Madrid, Spania are un deficit anual de aproximativ 14 milioane de tone de porumb, în funcție de mărimea recoltei și de prețurile relative ale cerealelor. O parte din acest necesar a fost acoperită, în ultimii cinci ani, din comerțul intracomunitar, mai exact din Franța sau România, dar cele mai mari cantități vin din afara UE, inclusiv Ucraina și Brazilia.
Înainte de război, porumbul ucrainean avea cel mai mic preț la destinație, urmat îndeaproape de porumbul brazilian.
„Cu toate acestea, creșterea cererii interne de porumb în Brazilia a redus competitivitatea exporturilor în acest an, în timp ce exporturile Ucrainei au încetinit din cauza aprovizionării reduse. În consecință, Spania a apelat la SUA pentru a acoperi deficitul din acest an. Acest fenomen este probabil de scurtă durată, deoarece o redresare a aprovizionării din Marea Neagră și o recoltă normală în Brazilia ar submina competitivitatea SUA în Spania. Cu toate acestea, pe termen scurt, porumbul american poate avea o oarecare putere de rezistență”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News