Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, a declarat, vineri, că Executivul va discuta consecințele pe care conflictul din Ucraina le-a avut asupra bugetului de stat al țării. Datele revizuite urmează să fie prezentate la Bruxelles, ca parte a eforturilor de a obține aprobarea Comisiei Europene pentru un deficit bugetar de 5,5%, în loc de 4,4%.
„Trebuie să discutăm astăzi, cu cifre clare, şi deja le avem, despre impactul pe care războiul din Ucraina l-a provocat bugetului de stat. Am analizat acest aspect şi la Bruxelles, săptămâna trecută, iar oficialii europeni înţeleg situaţia României şi aşteaptă să le trimitem date actualizate în acest sens”, a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern de vineri.
După întâlnirile de la Bruxelles cu liderii europeni, Marcel Ciolacu declara că există o flexibilitate în ce priveşte prezentarea unui nou plan referitor la deficitul bugetar al României, ținând cont de efectele pe care războiul din Ucraina și cheltuielile cu refugiații din această țară l-au avut în PIB-ul României. Impactul războiului a fost argumentul forte pentru solicitarea clemenței Comisiei, așa cum arată cursdeguvernare.ro
În urma discuțiilor purtate de premier și de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, Comisia de la Bruxelles s-a arătat sceptică față de impactul impactul măsurilor și a cerut prezentarea metodei de calcul folosite de oficialii români, urmând ca abia apoi să se pronunțe asupra situației, conform ministrului Boloș.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News