Decizia Tribunalului București de a clasa dosarul privind intervenția în forță a jandarmilor la protestul diasporei din 10 august 2018 a stârnit furia unor liberali de vârf. Acesta ar putea reprezentata un casus belli prin care liberalii să rupă coaliția cu USR-PLUS.
Clasarea dosarului 10 august încordează relațiile în coaliție
Clasarea dosarului 10 august a stârnit imediat furia liberalului Rareș Bogdan. Acesta a spus că decizia reprezintă „O rușine pentru România, o rușine pentru sistemul judiciar”, declarând totodată că va cere redeschiderea dosarului la CEDO. Eșecul dosarului 10 august arată și incapacitatea ministrului Justiției, Stelian Ion. Tema dreptății în dosarul 10 august a fost una predilectă a celor de la USR atâta timp cât s-au aflat în Opoziție. Acum când controlează Ministerul Justiției se prefac că au uitat.
Bolnavii de cancer sunt disperați și-l acuză pe fostul ministru Vlad Voiculescu că le-a întors spatele în criza citostaticelor: Ne-a ignorat și în primul mandat
Ciolacu: S-a făcut o presiune ca noi să depunem moţiunea de cenzură cât era criza politică din interiorul coaliţiei, gâlceava aia
Modificările operate de Ghinea la PNRR pot lăsa România fără miliardele de la UE. Nervi întinși la maximum în PNL
”Familia disfuncțională” PNL-USRPLUS. Silviu Mănăstire: În esență, se ceartă pe bani, ceea ce este deja un conflict de interese
Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș, reacționează după ce Comisia Europeană a cerut modificarea PNRR: „Asta e principala mea așteptare!”
Furia liberalului Rareș Bogdan este îndreptată și asupra sistemului judiciar în vârful căruia se află acum useristul Stelian Ion. De altfel, PNL și USR atâta vreme cât s-au aflat în Opoziție au promis că se va face dreptate în cazul violențelor din 10 august din Piața Victoriei. Clasarea dosarului prin decizia Tribunalului București discreditează atât USR cât și PNL, cele două formațiuni fiind văzute acum la pachet de vreme ce ambele se află la guvernare. Or acest lucru pare de neacceptat pentru Rareș Bogdan și alți liberali care sunt acum decredibilizați la pachet cu USR. Pentru o bună parte dintre liberali decizia clasării dosarului și letargia ministrului Justiției s-ar putea să reprezinte picătura care a umplut paharul. Costurile guvernării alături de USR se dovedesc pur și simplu a fi mai mari decât beneficiile, iar pierderea încrederii electoratului s-ar putea să îi coste scump pe liberali la urne.
Soarta coaliției decisă după congresul PNL
Momentan însă Rareș Bogdan și restul liberalilor revoltați pe decizie nu au suficientă putere în interiorul partidului pentru a-i amenința pe useriști cu ruperea coaliției. Lucrurile acestea s-ar putea schimba însă decisiv după congresul PNL prin care va fi aleasă o nouă conducere. Dacă Ludovic Orban câștigă, lucrurile s-ar putea să rămână neschimbate în interiorul coaliției USR-PLUS – PNL – UDMR. Am putea asista doar la unele schimbări minore în cazul unei remanieri. Totuși, dacă tabăra răzvrătiților, așa zisul grup de la Cluj, câștigă alegerile interne, lucrurile s-ar putea să ia o turnură complet diferită pentru coaliția guvernamentală.
Din grupul de la Cluj face parte și Rareș Bogdan, iar vocea acestuia va cântări mult în cazul unei decizii privind viitorul coaliției. Pentru destui liberali, coaliția cu USR-PLUS se dovedește a fi una păguboasă. Mesajul lui Rareș Bogdan e clar și îl vizează în primul rând pe Stelian Ion. Dacă USR va sta cu mâinile în sân în continuare și va accepta să fie decredibilizat, nu același lucru îl va face și PNL. Soarta coaliției de guvernare va fi decisă în bună măsură așadar de rezultatul scrutinului din interiorul PNL. Câștigătorul va fi nevoit să regândească liniile alianței, iar asta ar putea însemna revenirea la un cabinet minoritar, monocolor liberal.