Fabrica de zahăr Luduș, care și-a reluat producția în septembrie anul acesta, are probleme cu recepția sfeclei de zahăr de la producătorii locali. Pentru aproximativ 5.000 de tone de sfeclă, o cantitate infimă raportat la cât s-a procesat în total, unitatea a trebuit să stea deschisă și după 15 noiembrie când campania din acest an urma să se închidă. Pierderile sunt de 300.000 de lei pe zi.
Fabrica de zahăr Luduș, preluată la începutul acestui an de antreprenorii Mihaela Neagu și Mihail-Daniel Matache, așteaptă încă să finalizeze campania de producție zahăr din sfecla de proveniență locală deși a trecut termenul până la care fermierii s-au angajat contractual să livreze marfa, a explicat Mihaela Neagu într-o postare pe Linkedin.
Aceasta a mai explicat pentru Economica că ar mai fi de livrat în jur de 5.000 de tone, de pe o suprafață de 96,4 hectare aflate în exploatarea unor fermieri cu suprafețe mici, de câteva hectare și că așteaptă marfa până cel târziu sâmbătă. Însă funcționarea fabricii la capacitate minimă de tăiere conduce la pierderi zilnice de 300.000 lei, având în vedere că se consumă gaz, energie, consumabile aproape ca și când fabrica ar funcționa la capacitate maximă.
În total, fabrica de zahăr de la Luduș a semnat cu fermierii români contracte pentru o suprafață de 3.400 de hectare, iar cantitățile preluate au fost deja procesate. Producția este de aproximativ 22.000 de tone de zahăr.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News