Pierderi uriașe la bugetul de stat: 266 de companii cu un minus de 2,5 miliarde de lei

Sursa foto: Dragos Anastasiu

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a prezentat, marţi, măsurile privind reforma companiilor de stat, care cuprind reducerea numărului de membri în CA-uri, reducerea remuneraţiilor, plafonarea beneficiilor, iar funcţionarii publici să nu poată să facă parte decât dintr-un singur consiliu de administraţie. Totul, în condițiile în care „266 de companii publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, iar şapte dintre acestea fac pierderi de două miliarde de lei, după ce primesc subvenţii”. Pe această listă se află companii publice puternice precum CFR SA, CFR Marfă, Termoenergetica sau Metrorex.

Dragoş Anastasiu a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, o situaţie legată de companiile de stat.

„În vizorul AMEPIP avem 1.326 de întreprinderi publice. Aici sunt întreprinderi care sunt fie 100% în proprietatea statului, fie statul este majoritar. Avem 1.182 la nivel local – şi sunt împărţite în societăţi pe acţiuni, regii autonome şi SRL-uri – şi 144 la nivel central. Deci, avem 376 de SA-uri, 88 de regii autonome şi 842 de SRL-uri”, a transmis vicepremierul.

Dragoș Anastasiu a anunţat că subvenţiile de la stat se ridică la 14 miliarde de lei. De asemenea, profiturile pe toate companiile sunt 15 miliarde de lei, fără subvenţii. Vicepremierul a prezentat şi situaţia pierderilor.

„La nivel naţional, 266 de întreprinderi generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care 7 companii generează pierderi de două miliarde – atenţie, după ce primesc subvenţii. Este vorba de Căi Ferate CFR SA, Electrocentrale Craiova SA, Unifarm SA, Transport feroviar Marfa CFR Marfa SA, compania municipală Termoenergetica SA, Metrorex SA, Complex Energetic Valea Jiului SA – 2 miliarde de lei”, a transmis Anastasiu.

El s-a referit şi la situaţia companiilor locale.

„Ce se întâmplă cu cele 1.182 de companii locale? 270 de SA-uri, 78 de regii autonome şi 834 de SRL-uri. În jur de 300 de companii nu au depus date financiare, deci nu ştim despre ele nimic. În jur de 250 de companii au venituri zero. Acestea împreună dau 550 de companii care au fie venituri zero, fie nu ştim nimic despre ele – din cele 1.182 de companii”, a explicat vicepremierul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: