Piloţii români participă alături de portughezi şi alţi aliaţi la misiuni de poliţie aeriană în Lituania

avion de luptă
Sursă foto: Captură Video

Piloţii militari români sunt la înălţime, pe cerul Ţărilor Baltice. Şi participă alături de portughezi şi alţi aliaţi la misiuni de politie aeriană întărită, în Lituania. De când Rusia a declanşat războiul din Ucraina, în zonă, alertele pentru avioanele ruseşti care nu răspund controlorilor de trafic s-au înmulţit.

Sunt oricând pregătiţi să decoleze, în cazul unei alerte în zona Ţărilor Baltice.

Piloţii români şi portughezi detaşaţi în Siauliai sunt alertaţi frecvent să intercepteze aeronave militare ruseşti care nu răspund la apelurile controlorilor de trafic.

În aceste cazuri, centrul de comandă al NATO de la Uedem solicită decolarea avioanelor de luptă. Misiunea de poliţie aeriană este una pe timp de pace, dar s-a intensificat de la începutul războiului, notează stiri.tvr.ro.

“Regiunea Mării Baltice este specială, din două motive. În primul rând, pentru că acolo avem tendința de a vedea cele mai multe interacțiuni cu rușii. Al doilea motiv este că cele trei state baltice, deși au propria lor forță aeriană, nu au avioane de luptă, așa că nu au mijloacele necesare pentru a intercepta aeronavele neautorizate. Și aici intervine NATO”, a declarat comandantul Centrului de Operaţiuni Aeriene din Uedem, Harold van Pee.

De la începutul conflictului din Ucraina, Alianţa a intensificat misiunile de patrulare în zona Ţărilor Baltice. Iar acestea sunt realizate şi cu sprijinul aeronavelor de realimentare în aer.

Pentru România este a doua misiune în Siauliai, după 16 ani.

La antrenamente participă şi finlandezii, recent intraţi în alianţa nord atlantică.

Detaşamentele din România şi Portugalia îşi vor încheia misiunea la finalul lunii iulie.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: