Skip to content
Sănătate

Pintea, despre sistemul informatic al CNAS: S-au risipit bani pe pregătirea unor persoane care să se ocupe de mentenanță, dar care nu se pricep

Inquam Photos / George Călin

Sorina Pintea a declarat că sistemul informatic de sănătate este gestionat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate şi că au fost plătiţi „bani grei” pentru pregătirea unor oameni care să asigure mentenanţa acestuia, dar care nu se pricep. Precizarea vine după ce medicii de familie au transmis, într-o scrisoare deschisă, că sistemul informatic al CNAS este în colaps, scrie b1.ro.

Pintea a mai precizat că au existat contracte denunţate şi chiar plângeri penale şi şi-a cerut scuze medicilor şi pacienţilor pentru modul în care funcţionează sistemul, informează Agerpres.

Nu Ministerul Sănătăţii gestionează acest sistem. MS nu a contractat, nu a plătit şi nu gestionează sistemul. Sistemul este gestionat de CNAS. În mare măsură, dau dreptate medicilor de familie, pentru că eu sunt în legătură directă cu câţiva dintre ei şi de fiecare dată, în fiecare zi, îmi aduc la cunoştinţă ceea ce se întâmplă. De altfel, de aceea am şi luat decizia schimbării conducerii Casei, am luat decizia verificării acestui sistem încă de acum câteva luni. Au fost pregătiţi oameni pe bani grei ca să poată mentena acest sistem din interior, dar care nu se pricep. 

Am înţeles că de astăzi dimineaţă sistemul merge, am pus şi eu o întrebare retorică: trebuie să fie scandal ca să meargă sistemul? Am cerut mai multe date, dar, repet, nu Ministerul Sănătăţii gestionează acest lucru, iar CNAS nu este în subordinea MS, este doar în coordonare„, a declarat Sorina Pintea, citată de Agerpres.

Ministrul Sănătății a mai afirmat că sistemul informatic a fost modificat de mai multe ori, dar fără să se ţină cont de anumite aspecte: „Din păcate, nu funcţionează, nu s-a ţinut cont de numărul mare de utilizatori în acelaşi timp, nu s-a ţinut cont de anumite aspecte. Pe de altă parte, s-au risipit bani pe pregătirea unor persoane care să menteneze sistemul şi care nu se pricep, nu au fost pregătiţi corespunzător. Lucrurile acestea nu se pot rezolva de pe o zi pe alta”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *